Patru persoane salvate dintr-un vehicul răsturnat, datorită intervenției eroice a polițistului de frontieră Ioan Hera, aflat în timpul liber

4 minute de citit
- Publicitate -

O amplă acțiune de salvare a avut loc în această după-amiază, în zona Vârfului Budescu din Munții Maramureșului, după ce un vehicul de teren s-a răsturnat într-o râpă pe un traseu greu accesibil. Patru persoane, între care și un copil, au fost surprinse în interiorul autovehiculului, una dintre victime fiind în stare de inconștiență în momentul apelului de urgență.

Incidentul a fost semnalat prin serviciul de urgenţă 112 de către agentul principal de poliție Hera Ioan, polițist de frontieră în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte. Acesta se afla în timpul liber, într-o drumeție în zona montană, când a observat autovehiculul căzut într-o râpă, la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri.

Polițistul a intervenit imediat, reușind să scoată cele patru persoane din vehiculul răsturnat. Mai mult, i-a aplicat manevre de resuscitare victimei inconștiente, care a reacționat pozitiv și și-a recăpătat cunoștința înainte de sosirea echipelor de salvare.

La locul intervenției s-au mobilizat rapid echipa de prim răspuns Salvamont Maramureș alături de un echipaj de descarcerare al ISU Maramureș dotat cu vehicul de teren, echipaje medicale SMURD și Ambulanța Maramureș, TIM Maramureș, un echipaj al Poliției Naționale și un echipaj al SVSU Poienile de sub Munte. Din cauza condițiilor meteo, intervenția unui elicopter a fost imposibilă.

Datorită intervenției prompte a polițistului de frontieră și a reacției rapide a structurilor implicate, toate cele patru persoane au fost salvate și sunt în afara oricărui pericol. Victima aflată în stare mai gravă a fost coborâtă în siguranță cu ambulanța Salvamont și preluată ulterior de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă.

Agentul principal Hera Ioan, în vârstă de 31 de ani, este apreciat în cadrul Poliției de Frontieră pentru profesionalismul său, spiritul de echipă și empatia pe care o arată față de cei din jur. Comportamentul său exemplar din timpul acestei intervenții demonstrează că adevărata chemare a salvatorilor nu se oprește odată cu încheierea programului de lucru.

“Prezența de spirit și intervenția promptă a polițistului de frontieră au demonstrat că umanitatea și empatia depășesc barierele orelor de program ori atribuțiile de serviciu! Agentul principal de politie Hera Ioan este cunoscut in colectivul politiei de frontiera ca fiind un om mereu dispus sa dea o mana de ajutor, este atent, politicos si respectuos, are o inima mare si o bunatate care se vede in tot ceea ce face!”, au transmis colegii de la Poliţia de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Acțiunea de salvare a fost coordonată de ISU Maramureș, în colaborare cu Salvamont Maramureș, SMURD, Ambulanța Maramureș, IPJ Maramureș, Poliția de Frontieră – SPF Poienile de sub Munte și SVSU Poienile de sub Munte. Toate aceste structuri au reacționat prompt și eficient într-o misiune contracronometru, în condiții dificile de teren și meteo, într-un caz care arată, încă o dată, că salvatorii, indiferent de uniforma pe care o poartă, sunt eroii zilelor noastre.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut