Pătru Godja Pupăză din Valea Stejarului, de 8 ani printre îngeri

6 minute de citit
- Publicitate -

Se împlinesc azi, 3 ianuarie 2024, opt ani de când Moș Pupăză ne privește zâmbind dintre îngeri. Un om cât Maramureșul, un meșter popular, un purtător de strai moroșenesc și horitor de seamă.

Am avut ocazia, de curând, să calc cu piciorul locurile atât de dragi lui Pătru Godja, cel născut în anul 1935 și plecat dintre noi în 3 ianuarie 2016.

Valea Stejarului sau Valea Porcului cum îi spun bătrânii, păstrează și astăzi din măreția omului care își cerea iertare când tăia un copac. Îl dobora ca să îi dea altă viață, altă formă, alt destin. Unul nemuritor, așa cum rămâne și munca depusă de Moș Pupăză.

Satul, unul maiestuos, nemuritor dacă politicul nu își bagă coada, este probabil, cel mai nepătat de urât și de nou. Totul are o patină firească a timpului, peste tot troițe dedicate Tatălui Sfânt, case de stejar și oameni parcă uitați în bunătate. Pătru Godja trăiește astăzi prin opera sa dar mai ales prin respectul față de lemn pe care l-a lăsat moștenire.

Se vede în Valea Stejarului o mândrie dusă la extrem față de lemn, de pădure. Oamenii folosesc lemnul cu atenție și fără risipă inutilă. O simplă plimbare la pas prin sat te duce cu gândul departe. La poveștile bunicilor, la respectul pe care străbunii noștri l-au avut față de țărișoara asta atât de supusă vicisitudinilor și batjocorită astăzi de o clasă politică incultă, lipsită de respect, dezmembrată și vândută pe bani mărunți.

Pătru Godja Pupăză, iubitor de lemn, făuritor de porți maramureșene și de troițe, și-a cumpărat un loc  puțin mai jos de biserică, la câțiva pași, l-a împrejmuit, i-a făcut o poartă frumoasă, maramureșeană și l-a numit Cimitirul lui Moș Pupăză, mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos.

Aici, în acest loc de veci doarme și femeie lui, cea care a fost fata de ” bdirău”, primar cum îi spunem noi astăzi, poreclită în sat Ioana, nevasta lui Pupăză.

Moș Pupăză a fost cunoscut pentru lucrările sale extraordinare în lemn, nu numai în România, ci și peste hotare, porțile lui maramureșene au ajuns până în Franța, Irlanda, Canada, SUA, Brazilia și în Japonia.  Ce ambasador a avut Maramureșul nostru drag. Cât de simplu este să dai tot și să nu aștepți nimic în scris.

”În sculptura lui Pătru Godja Pupăză, admiratorul, avizat sau nu, va identifica, cu siguranţă, mai ales în cazul porţilor: monumentalitatea acestora, insistenţa prezenţei torsadelor, monadele brâncuşiene ale Coloanei fără de sfârşit – prezente şi la brâncile caselor din Maramureş, pomul vieţii (la rădăcina stâlpilor), funia vieţii şi a morţii, prezenţa motivului dintelui de lup, crucea celtică, tot felul de rozete stelare – culminând cu soarele în mişcare, chiotorile ş.a. El ţinea foarte mult la aceste simboluri ancestrale care, pe lângă semnificaţia lor sacră, precreştină, el credea că poartă în sine şi un mesaj identitar prin îmbinarea, prin combinarea lor măiastră, creând astfel această autenticitate nordică maramureşeană.

Pătru Godja Pupăză era omul spectacolului, era omul-spectacol; să ne amintim numai de vestita lui botă a horincii, era omul reprezentativ pentru Maramureş, exponatul viu al „muzeului viu” care este Ţara Maramureşului. El făcea judeţul mai drag, mai festiv, mai pitoresc, mai nostim, mai atractiv. Am în vedere aici cu câtă poftă îşi striga strigăturile tinereţii la băulaşuri, la petreceri sau fie chiar şi atunci când era provocat în anturaje mai puţin convenţionale. El o făcea din drag de prieteni, din drag de Maramureş, din vocaţia prieteniei. Se spune despre Mihai Eminescu că este „românul absolut”; comiţând o extrapolare, în acest caz, deloc forţată, în aceeaşi logică a lui Constantin Noica, aş spune despre Pătru Godja Pupăză că l-a reprezentat, „l-a jucat” pe acelaşi maramureşean absolut, al tuturor timpurilor.” scrie cu admirație, Dr Ilie Gherheș.

Ce rămâne după Pătru Godja Pupăză? Dragostea față de lemn, respectul față de natură, măiestria și iubirea cu care taia cu dalta bucăți de lemn pentru ai da formă, porțile care au făcut din Maramureș un brand pe care nu îl merităm și un zâmbet timid în colțul gurii.

A rămas un sat unic în Maramureș, natural și bonom, frumos până la lacrimi, cu oameni zâmbitori și mândri, cu Moș Pupăză dăinuind prin stare și prin Spirit.

Știu că acolo, în ceruri, atunci când m-oi duce, voi trece prin portile dăruite Lui de Pătru Godja, din Valea Stejarului, Maramureș, România.

 

Dan Cristian Coardă

 

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut