Patric Iluț – evoluție fabuloasă în circuitul mondial World Rookie Tour la Kaprun

3 minute de citit
- Publicitate -

În intervalul 17-22 martie, stațiunea austriacă Kaprun a fost martora unui eveniment de excepție în lumea snowboardului. În cadrul finalei circuitului mondial World Rookie Tour, la disciplina Snowboard Slopestyle, talentul și determinarea au fost pe deplin recompensate.

Singurul reprezentant român calificat pe drept a fost tânărul și talentatul Patric Iluț, în vârstă de 15 ani, din Baia Mare, care a strălucit în această competiție de prestigiu. Cu un curaj și o tehnică remarcabilă, Patric a captivat atenția tuturor participanților și a spectatorilor.

În ciuda provocărilor și a competiției acerbe, Patric a demonstrat un nivel extraordinar de performanță, participând atât la disciplina Slopestyle, cât și la disciplina Halfpipe. Prezența sa în ambele probe este o dovadă a versatilității și a dedicării sale față de acest sport fascinant.

La această finală de campionat mondial au fost reprezentați din 23 de țări printre care remarcăm America, Coreea de Sud, Japonia, China, Franța, Finlanda, Suedia, Norvegia, și altele, țări cu mare tradiție și cu investiții substanțiale în aceste sporturi frumoase.

Sportivul nostru, Patric, a ocupat locul 7 în clasamentul rookie, un rezultat mai mult decât onorabil, având în vedere că este primul an când sportivul participă la această categorie de vârstă (15-18 ani). De asemenea, a obținut locul 5 în finala de halfpipe, un rezultat magnific, de-a dreptul magnific, pentru România.

“Țin să precizez că sportivul român este singurul dintre participanții la această finală care nu este sprijinit de către țara sa, de către Federația Română de Schii și Biatlon, neavând nici măcar dreptul elementar un cod FIS (reprezinta apartenenta la federatia de specialitate). Acest lucru îi împiedică participarea la concursuri oficiale europene sau calificarea la unele competiții mondiale, ceea ce este cel puțin rușinos pentru țara noastră, că nu susține un copil talentat pe care toată lumea și-l dorește. Multe alte țări încearcă să-l contracteze, să se dea pentru el” a precizat Bogdan Ilut, președintele ACS Extrem Rivulus Baia Mare.

Performanța lui Patrick Iluț este un exemplu de excelență și perseverență și arată că, cu sprijinul potrivit, tinerii români pot atinge culmi remarcabile în sporturile de iarnă. Îi transmitem sincere felicitări și îl încurajăm să continue să-și urmeze visul și să își dezvolte talentul, fiind siguri că va continua să aducă mândrie țării noastre în competițiile internaționale.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut