Părintele arhimandrit Gavriil Burzo a fost declarat Cetățean de Onoare al comunei Suciu de Sus

4 minute de citit
- Publicitate -

Comuna Suciu de Sus a trăit în data de 6 decembrie un moment cu adevărat istoric, dedicat unei personalități care a marcat profund viața spirituală și culturală a Țării Lăpușului. În zi de mare sărbătoare, părintele arhimandrit Gavriil Burzo, starețul Mănăstirii Breaza, a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Suciu de Sus, o recunoaștere firească a devotamentului, dăruirii și influenței sale asupra comunității.

Distincția vine ca un gest de profund respect față de un om care a devenit, de-a lungul anilor, un adevărat pilon al credinței și tradiției din zonă. Părintele Gavril Burzo este privit de mulți drept o parte vie din sufletul Țării Lăpușului, iar prezența sa în mijlocul comunității a adus lumină, echilibru și speranță pentru generații întregi.

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului: „Părintele arhimandrit Gavriil Burzo este un veritabil „monument viu” al Centenarului, în contextul Anului Comemorativ „al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, și care a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai temnițelor comuniste.
Cu ocazia acestui eveniment, Părintele Arhimandrit Casian a rostit un cuvânt în care a prezentat viața și slujirea Arhim. Gavril Burzo. Distincția „Titlul de Cetățean de Onoare” a fost înmânată Părintelui Arhimandrid Gavriil Burzo, de la Mănăstirea „Sfânta Treime” Breaza, în semn de recunoștință pentru activitatea sa spirituală și contribuția adusă comunității.
Scurte date biografice
Părintele Gavriil Burzo s-au născut la data de 8 noiembrie 1938 în localitatea Suciu de Sus, judeţul Maramureş.
Pasionat de teologie, a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca şi a absolvit apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. În luna septembrie a anului 1958, la nici 20 de ani, a fost arestat alături de alţi săteni, pentru faptul că a semnat o petiţie prin care cerea eliberarea din arest a preotului din sat, Florea Mureşan.
A fost condamnat la 6 de închisoare corecţională pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale, 209 cod penal, de Tribunalul Militar regiunea 3 Cluj prin sentinţa 528/1959. A trecut prin închisorile Satu Mare, Jilava şi Gherla şi colonia de muncă Salcia. A fost eliberat după aproape 6 ani de detenţie, în urma graţierii generale din 1964, cu puţin timp înainte de expirarea pedepsei.
A fost hirotonit preot pentru parohia Dîrja din judeţul Cluj. După 3 ani şi 6 luni, a fost transferat la parohia Recea Cristur, judeţul Cluj, unde a păstorit timp de 18 ani, iar din 1987 a devenit preot paroh în comuna natală, Suciu de Sus.
După Revoluţia din 1989, cu ajutorul sătenilor, a construit o mănăstire la marginea satului, pe locul celei incendiate de comunişti, pe care o ridicase părintele Florea Mureşanu. La 1 martie 1998, a fost numit, la cerere, duhovnic în mănăstirea construită din iniţiativa sa – Pr. Adrian Dobreanu – Sectorul Cultural și Comunicații Media/ director Comunicații Media-Online (EORMMSM)

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut