Papa Francisc: ”Biserica Catolică este gata să accepte o singură dată pentru ca toți creștinii să sărbătorească Paștele”

1 minute de citit
- Publicitate -

Papa Francisc a ținut un discurs referitor la celebrarea Paștelui la aceeași dată în toată lumea. Pontiful a menționat că este de acord cu stabilirea unei date unice, în care ortodocșii să celebreze această sărbătoare în același timp cu catolicii.

„Într-o manieră providenţială, Paştele va fi celebrat în acest an în aceeaşi zi în calendarele gregorian şi iulian, tocmai în cursul acestei aniversări ecumenice”, a spus papa referindu-se la Conciliul de la Niceea, care a avut loc în urmă cu 1700 de ani şi este considerat primul conciliu care a avut ca scop rezolvarea problemelor dintre diferitele biserici, potrivit Agerpres.

„Îmi reînnoiesc apelul ca această coincidenţă să servească drept aducere aminte tuturor creştinilor să facă un pas decisiv spre unitate şi asta în jurul unei date comune pentru Paşte”, a declarat  suveranul pontif.

În noiembrie anul trecut, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului a confirmat că se poartă discuții între reprezentanții Bisericii pentru stabilirea unei date comune de Paște, ce ar putea fi implementată începând cu anul 2025.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut