Pâinea și produsele de panificație se scumpesc. Prețuri mai mari cu până la 12%

2 minute de citit
- Publicitate -

Românii se vor confrunta în perioada următoare cu noi scumpiri la raft, în special în sectorul produselor de panificație. Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN), avertizează că prețurile vor crește atât din cauza majorării accizelor la motorină și a costurilor cu energia, cât și din cauza noilor măsuri fiscale care apasă asupra industriei. Potrivit declarațiilor sale, pâinea va înregistra o scumpire minimă de aproximativ 2%, în timp ce produse precum cozonacii și biscuiții se vor scumpi cu cel puțin 12%. Principalul motiv: modificarea TVA-ului de la 9% la 21% pentru produsele cu adaos de zahăr.

„La cozonaci și biscuiți, creșterea este de cel puțin 12%, pentru că au avut TVA 9% și acum le-au băgat 21%”, a explicat Popescu.

Nu toate produsele vor fi afectate în mod egal. Franzela albă, pâinea rotundă și alte specialități de panificație vor cunoaște creșteri de preț, însă mai moderate. Covrigii, spre exemplu, se vor scumpi tot cu aproximativ 2%, fiind exceptați de la majorarea TVA, întrucât nu conțin zahăr adăugat. Popescu subliniază că, în ciuda acestor scumpiri, rețetele și gramajele vor rămâne neschimbate. Cu toate acestea, producătorii atrag atenția că presiunea fiscală tot mai mare asupra industriei va continua să împingă prețurile în sus.

„Este o situație dificilă pentru toți actorii din lanțul de producție și distribuție, dar și pentru consumatori. Scumpirile sunt inevitabile”, a conchis președintele ROMPAN.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut