Biserica de lemn „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Aspra, Maramureş

Biserica de lemn "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din cătunul Aspra, comuna Vima Mică, datează din secolul al XIX-lea și se află pe lista monumentelor istorice din România. Lăcașul de

La Centrul Universitar Nord a avut loc Târgul ONG #YOUTH, o întâlnire între voluntari şi organizațiile locale din Baia Mare

Centrul Universitar Nord a găzduit sâmbătă, 5 octombrie, Târgul ONG #YOUTH, unde tinerii au descoperit multe dintre beneficiile voluntariatului şi au participat la ateliere non-formale de dezvoltare personală. Participanţii la

”Pâinea care ne unește” – Activitate la Muzeul Satului Baia Mare

Activitatea "Pâinea care ne uneşte" din cadrul proiectului cultural „Tradiții care ne unesc”, s-a desfășurat și în acest an la Muzeul Satului din Baia Mare și a adus împreună elevi,

Victorie la Zalău pentru Știința Explorări Baia Mare în prima etapă a campionatului

Știința Explorări a produs prima surpriză a noului campionat, învingând în deplasare pe SCM Zalău, la capătul unui joc în care băieții noștri au luptat exemplar pentru fiecare minge. Această

Baia Mare: Colocviul profesional anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureșene

Luni, 7 octombrie, ora 10.00, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează Colocviul profesional anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureșene cu tema: „Biblioteca în viața comunității”. Program: Cuvânt de

Promovarea diversității și a dialogului intercultural prin artă și educație la Colonia Pictorilor din Baia Mare

Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor a fost recent gazda a două evenimente deosebite, reunind experți din domenii variate care împărtășesc un obiectiv comun: promovarea diversității și a dialogului intercultural

Fotbal: Marius Popescu debutează cu dreptul pe banca Minaurului

Sâmbătă, 5 octombrie, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Olimpia Satu Mare, din cadrul rundei a 6-a din seria a 10-a

Beneficiarii Azilului de noapte din Baia Mare, sprijiniți în găsirea unui loc de muncă

În zilele noastre, un grup foarte vulnerabil îl reprezintă persoanele fără adăpost nu doar din cauză că nu au locuință, ci și pentru faptul că au diverse probleme sociale, medicale,

Clubul CODE Kids al Bibliotecii Orășenești Vișeu de Sus prezent în Oradea la unul dintre cele mai importante evenimente dedicate inovației și tehnologiei

Clubul CODE Kids al Bibliotecii Orășenești Vișeu de Sus a participat, în 3 octombrie, la Conferința IQ DIGITAL Summit din Oradea, un eveniment important dedicat inovației și tehnologiei. Această inovație

5 specializări noi înființate la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

5 specializări noi vor fi înființate la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare după finalizarea proiectului de modernizare și dotare a ambulatoriului integrat. Neonatologie, anestezie și terapie intensivă, radioterapie, pneumologie

Dascălilor de pretutindeni, un mare MULȚUMESC

Lumina adevărată, plină, care coboară în lume vine încet, în tăcere, cuprinzând și copleșind noaptea, învingând întunericul. Astăzi, făuritorii de miracole sunt oarecum sărbătoriți. Este ziua educației. Se cuvine să

Garda de Mediu Maramureș: 684 actiuni de control în primele 3 trimestre ale anului

Comisariatul Județean Maramureș al Gărzii Naționale de Mediu a realizat în primele 3 trimestre ale anului 2024 un număr de 684 actiuni de control din care 167 acțiuni de control

Sari la conținut