7 iulie – Ziua Mondială a Iertării

Ziua globală a iertării a fost sărbătorită, anul acesta, în data de 7 iulie 2023. Această sărbătoare există de la mijlocul anilor 1990, când a fost creată pentru a promova

PS Iustin a resfințit biserica ortodoxă din Santău cu ocazia finalizării de restaurare a locaşului

Duminică, 7 iulie 2024, a doua după Rusalii – a Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a resfințit biserica și a binecuvântat lucrările de înnoire care s-au

România a câștigat trei medalii la Campionatul European de Înot pentru Juniori de la Vilnius

România a câștigat trei medalii în trei culori pentru România la Campionatul European de înot pentru juniori de la Vilnius, Lituania, anunță ANS. „Trei medalii în trei culori pentru România

Alătură-te echipei DEIS ca voluntar!

DEIS te invită să devii voluntar și să faci parte dintr-o echipă dinamică și entuziastă! Dacă ai între 14 și 35 de ani și ești dornic să contribui la organizarea

Atelierele Integrate Esperando au fost inaugurate

Noi servicii oferite pentru comunitate la Centrul de Zi al Asociației Esperando, unde astăzi, 5 iulie, începând cu ora 10:00, a avut loc inaugurarea spațiului destinat Atelierelor Integrate Esperando. Un

Performanță remarcabilă a tinerilor sportivi români la Campionatele Balcanice de Atletism Under-18 de la Maribor

Sportivii români au obținut rezultate impresionante la Campionatele Balcanice de atletism Under-18, desfășurate sâmbătă la Maribor, Slovenia. Echipa României, formată din 30 de atleți, a cucerit un total de 15

Anafura sau pâinea binecuvântată

Ce este anafura? Se numesc „anafură” părticele din prescurile care au fost aduse și oferite de către credincioși la Sfântul Altar, cu scopul de fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Temperaturi de foc în luna lui cuptor

Vremea va fi călduroasă în următoarea perioadă cu disconfort termic în creștere. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiază în zona Carpaților Occidentali unde izolat vor fi

Festivalul Primăverii din Sighetu Marmaţiei… după douăzeci de ani

Printre numeroasele materiale pe care le am în arhiva personală, căutam zilele acestea un document. Mi-a atras atenția un program de evenimente cultural – artistice organizate câteva ediții și care

Tiroliană pentru copii la Muzeul Satului din Baia Mare

O nouă aventură este gata să înceapă la Muzeul Satului din Baia Mare. Tiroliana din Satul de pe Dealul Florilor îi așteaptă pe copiii curajoși și cu spirit de aventură.

Ierarhii vor sluji, duminică 7 iulie, în oraşul Carei şi în Ţara Lăpuşului

Duminică, 7 iulie 2024, a doua după Rusalii – a Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, resfințește biserica și binecuvintează lucrările de înnoire care s-au realizat la

„Zilele Orașului Seini – Cetatea Zynir” vor avea loc în 13-14 iulie 2024

A 25-a ediție a „Zilelor Orașului Seini – Cetatea Zynir” va avea loc în perioada 13-14 iulie 2024. Evenimentul este organizat de Orașul Seini și Consiliul Local cu sprijinul Consiliului

Sari la conținut