Element central al sărbătorilor pascale, oul este, în același timp, un simbol religios și un simbol universal al omenirii, o îmbinare între credințe vechi, tradiții și valori spirituale.
De la Oul Primordial, al începutului vieții și al tuturor lucrurilor, la oul Învierii, al biruinței vieții asupra morții, întreaga încărcătură simbolică și religioasă pune stăpânire, poate, uneori, fără să ne dăm seama, pe ouăle pe care le înroșim, în fiecare an, de Paște.
Pe ouăle pe care le ”împistrim” cu frunze și flori și le vopsim, așa cum am învățat de demult, în coji de ceapă roșie, păstrând, astfel, legătura cu strămoșii și cu glia.
Pe ouăle pe care le ducem la ”slujit” în noaptea de Înviere, pentru ca, dincolo de simbol, să capete și puterea sfințeniei. Pe ouăle pe care, strânși în jurul mesei, le ciocnim pentru a sparge, simbolic, piatra de mormânt și puterea morții. Pe ouăle ce le dăruim copiilor ce vin în ”ptiez ” în dimineața zilei de Paște, vestind, de trei ori, miracolul Învierii.
Pe oul ce-l punem, cu un bănuț, în ulcica cu apă, pentru ca spălându-ne pe obraz să fim roșii, sănătoși și curați tot anul.
Ouăle roșii – roșul vieții, roșul sângelui lui Iisus, roșul sacrificiului pentru noi și pentru a noastră mântuire – rămân, iată, și în prezent, expresie a puterii credinței, a puterii tradiției și a ritualului.
Dr. Anuța POP
