Orașul Târgu Lăpuș este printre primele din țară unde au fost livrate mijloacele de transport aferente contractului “Achiziție autobuze electrice și stații de încărcare în cadrul proiectului – MODERNIZARE TRANSPORT PUBLIC LA NIVELUL ORAȘULUI TÂRGU LĂPUȘ”, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).
Autobuzul electric îndeplinește condiții speciale de fiabilitate ridicată, securitate și confort, având o capacitate de 77 persoane (24 scaune, 53 în picioare), fiind prevăzut cu loc special amenajat pentru cărucior rulant. Caroseria este garantată la coroziune 8 ani iar revizia zilnică nu este necesară datorită funcției de autodiagnoză.
Autobuzele sunt prevăzute cu sisteme de contorizare a numărului de călători, de supraveghere video interior – exterior precum și de informare audio-video a pasagerilor. Acestea urmând a comunica date despre: rute, stații, anunțuri vocale etc.
Inainte de a fi puse in circulație, urmează procedurile de înmatriculare, atestare și autorizare.
Acest proiect are ca scop dezvoltarea transportului public local, beneficiarii fiind cetățenii care vor putea călători în condiții moderne și nepoluante.