Îmi plac toate licăririle, dar nimic nu mă fascinează mai mult decât ochii unui om. Iubesc ochii care se lasă văzuți, care te invită să descoperi sufletul.
Îmi amintesc, cum ani de zile mi-a fost rușine, sau frică să privesc în ochi un om și nu știam să mă poziționez niciodată corect. Îmi dădea un sentiment de încordare, de neîncredere. Dar cu timpul am învățat să îmi ridic ochii din pământ și să îi îndrept spre cer, intersectându-mă cu alți ochi. Tot un soi de deranj îl am și acum în preajma oamenilor care nu mă lasă să mă bucur de lumina ochilor lor, dar îi pot înțelege.
Cu trecerea timpului am învățat că privitul în ochi este un limbaj care nu are nevoie de cuvinte. Are nevoie de valori precum încrederea, sinceritatea, relaxarea, iubirea, compasiunea…coduri mai greu de descifrat în cuvinte, imposibil de ratat în priviri. Joseph Addison spunea că “Un ochi frumos face tăcerea elocventă, un ochi binevoitor transformă contradicția într-un consimțământ, un ochi mânios deformează frumusețea. Aceste mici organe dau viață fiecărei părți a ființei noastre”.
Prin ochi ducem lumina solară din lumea exterioară înspre interior ca informație pentru minte și tot prin ochi emanăm acea lumină interioară stelară, când schimbul dintre cele două dimensiuni face o trecere corectă prin suflet. Ochii sunt tunelurile de lumină ale infinitului într-o lume finită.
Ochii sunt lasere care gravează suflete. Au finețe și precizie, așa cum nimic altceva nu poate impresiona mai mult ființa unei treceri prin ființă.
Pictura: Mihaela MUREȘAN
