Cercetările specialiștilor au demonstrat că, abordând aspectele legate de cadrul ocupațional, satele aflate între Baia Mare și Seini, au pus un accent deosebit pe cultivarea viței de vie, aceasta tratată la același nivel cu agricultura și creșterea animalelor. Acest fapt s-a datorat, în primul rând, condițiilor pedoclimatice pe care zona le-a oferit.
Ampelografii şi etnologii au demonstrat atât vechimea cât şi evoluţia creşterii viţei de vie pe tot teritoriul românesc. Studiind teascurile pentru obținerea mustului din spațiul românesc, doi cercetători de marcă, Nicolae Mironescu şi Constantin Iliescu, au ajuns la concluzia că acestea au origine romană. Existenţa teascurilor cu grindă, mai ales în Transilvania este considerată de cercetători, ca fiind dovada exploatării viilor dacice de către romani.
Pentru evul mediu, istoricul David Prodan atrage atenția că documentele secolului al XVI-lea, referitoare la aceste domenii, subliniază că creșterea viței de vie și producția de vin se numărau printre veniturile considerabile ale domeniilor feudale între acestea numărându-se și domeniile Baia Mare și Seini, zonă din care provin teascurile aflate în colecțiile muzeului nostru.
Documentele medievale existente vorbesc și despre obligațiile iobagilor de aici printre care se afla și cea a vinului care se dădea în găleți (cubulus) sau puteau fi răscumpărate în bani (8 găleți sau 1 florin). Secolul XIX a rămas în amintire pentru localnici și prin vinul de calitate obținut din strugurii de aici, vin vestit prin calitatea sa în întreg imperiu austriac. Aflăm de la istoricul Borovvsky Samu că toate dealurile din zonă au fost replantate, la 1890, cu noi soiuri de struguri. Din păcate după 1910, viile din zonă au fost distruse de filoxeră, iar după aceea aici s-au replantat doar soiuri hibride mai rezistente la schimbările climatice.
Într-un studiu etnografic referitor la teascurile de struguri, Janeta Ciocan și Gheorghe Robescu subliniază că prezența în număr foarte mare a acestor instalații tehnice populare sunt cele mai clare dovezi ale cantităților importante de struguri pe care le dădeau viile din zonele menționate. Două tipuri de teascuri, care presau cantități mari de struguri, existau în această zonă viticolă din nordul Transilvaniei: teascul cu grindă și vană și teascul cu grindă și platformă.
Indiferent de dimensiuni, teascul presupune existenţa a doi stâlpi verticali, bine ancoraţi în pământ, între care este prinsă grinda de presare aflată în plan orizontal. Această grindă este realizată dintr-un copac tăiat imediat după locul de bifurcare a ramurilor. La teascurile mari această grindă poate ajunge până la 8,5 m lungime şi o greutate de 2 tone, aşa cum are teascul aflat în colecţia Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare. Prin bifurcarea grindei trece şurubul ancorat în pământ prin intermediul unei „grape” de formă rotundă sau pătrată, încărcată cu bolovani pentru stabilitatea instalaţiei. Teascurile mici au vană, numită „meghelniţă” în grai local în care se aşează strugurii. Aceasta are formă paralelipipedică cu dimensiunile de aproximativ 70/50/60 cm capabilă să primească aproximativ 300-400 kg de struguri şi este confecţionată din leţuri de lemn puse la distanţă de 2-3 cm pentru a permite mustului să curgă. Vana este aşezată pe „covată”, o bucată masivă de lemn ce are săpat pe margini un şanţ care dirijează mustul spre vasul în care este colectat.
Teascul cu şurub şi platformă are aceleaşi componete, doar că vana este înlocuită de o platformă cu dimensiunile de 2/2,5 m. Platforma este confecţionată din grinzi de stejar fasonate cu barda pe patru feţe, iar pe una din feţe, grinzile au capetele lăsate mai înalte. Între aceste grinzi se punea stuf şi se strângea cu şuruburi amplasate la cele patru colţuri. Stuful se uda cu apă fierbinte, se umfla şi făcea ca platforma să devină impermeabilă, mustul fiind dirijat spre o scurgere unde se afla vasul de colectare al mustului. Strugurii erau aşezaţi pe platformă în forma unui cub, deasupra căruia se puneau scânduri peste care presa grinda.
Aceste teascuri erau folosite doar de cei care aveau suprafețe mai mari de vie. Teascurile cu platformă erau construite întotdeauna la marginea viei, iar cele cu vană se găseau adăpostite în șură. Cei care aveau doar o vie mică se foloseau de teascuri simple manuale. Acestea aveau o vană de formă rotundă sau paralelipipedică, iar strugurii erau presați cu ajutorul unui șurub metalic.
Cristian Robescu, muzeograf