Renumitul obicei Udătoriul din Surdești este un eveniment agrar unde cel mai harnic om din sat este sărbătorit. Acesta trebuie să fie căsătorit, să aibă copii și o reputație bună în comunitate.
Ediția cu numărul XXIII a acestei tradiții populare va avea loc în a doua zi de Paști, în 17 aprilie 2023 de la ora 11:30 la Surdești. Se va porni de la Sfânta Liturghie, de la Biserica Monument UNESCO, către casa Udătoriului unde se vor întâmpla activitățile conform tradiției, iar după la scena de lângă Biserica Ortodoxă va avea loc un program artistic susținut de mai mulți cântăreți.
Tradiția începe imediat după slujbă, apoi în tinda bisericii este anunțat udătorul şi este adus în faţa preotului pentru a primi dezlegarea obiceiului, unde sunt alese și funcțiile, mai exact un şef de post, un judecător, mulţitor, scăzător, adică cei care măresc sau scad pedeapsa, doctor, boacter, sanitari, păcurar, porcar.
După împărţirea funcţiilor, alaiul porneşte la casa celui care va fi udat, pentru a-l duce la râu. Ei nu au voie să îl ia de acasă până când nu vor găsi o moneda pe care udătorul o ascunde într-o buturugă. După găsirea banului, alaiul merge la râu, unde udătorul este dus cu o tileguţă. Pe tot parcursul drumului până la râu, udătorul va încerca să fugă de trei ori, conform tradiţiei, pentru a încerca să scape de plata mesei pentru toţi invitaţii. Ajunşi acolo, acesta este udat cu apă, iar el îi udă pe cei tineri pentru a transmite mai departe tradiţia. Se întorc apoi la casa celui udat, unde se ţine petrecerea. Bătrânii spun că obiceiul se ţinea a doua zi de Paşte în situaţia în care Sfântul Gheorghe cădea înainte de Paşte, deci în post. Altfel, sărbătorirea celui mai harnic om din sat se făcea de Sfântul Gheorghe, conform acasalaromani.ro.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Maramureș și Primăria și Consiliul Local Șișești.
Artiștii care vor fi prezenți și vor încânta publicul sunt: Marius Ciprian Pop, Victoria și Bogdan Bizău, Năstăcuța Iuga, Alexandru Pop, Iuliana Demian, Daniel Pop, Raluca Coroian și Paul Crăciun, Raluca și Georgiana Pintzoi, Nichita Petruța, Georgiana Ghișa, Augustina Băban, Ansamblul „Vasile Lucaciu” din Șișești și Ansamblul „Florile Cosăului” din Budești.
Sursa foto: Ovidiu Opriș