Se spune că timpul trece. E o remarcă obişnuită, pe care o avem la îndemână mereu, o auzim des sau chiar devine un loc comun care se afirmă pe un ton dezertativ, renunţător, tributar lipsei de voinţă. Ne uităm la cei din jur, la prieteni, la apropiaţi sau la foşti colegi – şi folosim această remarcă în special atunci cînd nu mai reuşim să ţinem pasul cu timpul care parcă trece prin şi peste noi. E o realitate care ne doare, ne deranjează, ne afectează şi ne depăşeşte. Oricum am sta să o analizăm. Întotdeauna. Este, de fapt, o altă exprimare pentru neputinţa noastră în faţa multor provocări pe care, bineînţeles, nu reuşim în totalitate să le gestionăm.
De fapt, nu timpul trece. Nu este el cel care vine de undeva şi se îndreaptă spre altceva, realitatea este că noi trecem prin timp. El este, acolo şi aici, mereu acelaşi, noi suntem cei care ne schimbăm, ne transformăm, devenim sau nu mai suntem. Şi, dacă ne aducem aminte bine, Faust nu cere altceva decât timp…
Există, însă, oameni care sfidează timpul. Cu anii, sau poate chiar cu zecile de ani. Am avut, recent, bucuria de a întâlni o persoană care este la fel de peste 3 decenii. Este exact aşa cum era şi în amintirea mea, cu aceeaşi ţinută demnă şi cu aceeaşi poftă de viaţă, cu acelaşi demers motivator şi cu o la-fel-de-bună dispoziţie. Pe mine timpul nu mă schimbă, mi-a spus doamna profesoară, pentru că m-am împăcat cu mine, este explicaţia pe care mi-a dat-o dânsa şi m-a uimit seninul din vorbă şi atitudinea fermă. Nu fac compromisuri şi nu dau socoteală nimănui. Decât propriei conştiinţe şi Bunului Dumnezeu – e continuarea pe care mi-o dă. Cerului înstelat de deasupra şi legii morale din mine, ar spune Kant.
Cred că, dacă vrem să vedem mai mult frumosul lumii, nu avem decît să căutăm oameni care s-au împăcat cu ei înşişi sau să ascultăm cerul înstelat des sus şi legea morală din noi. Dacă vrem să nu mai treacă timpul prin noi, esenţial este să ne ştim asculta foşnetul trecerii noastre prin timp! Şi să ne acordăm sufletul la simfonia paşilor noştri liniştiţi!
Mihai PĂTRAȘCU