O casă veche de peste două secole, restaurată la Muzeul Satului din Baia Mare

2 minute de citit
- Publicitate -

În Muzeul Satului Baia Mare au început lucrările de restaurare la Casa cu oloiniță din Fericea, monument de arhitectură vernaculară datat la începutul secolului al XIX-lea, reprezentativ pentru Zona Etnografică Chioar.

Lucrările fac parte din proiectul „S.O.S. Muzeul Satului Baia Mare – Măsuri de conservare și restaurare a patrimoniului de arhitectură vernaculară”, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI), subprogramul „Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculară – Restaurare”, cu cofinanțare din partea Consiliului Județean Maramureș.

„Casa cu oloiniță din Fericea este un atelier meșteșugăresc cu o configurație specifică: construcția monocelulară adăpostește în centrul încăperii instalația tradițională pentru presarea uleiului, iar într-un colț se află cuptorul.
Pereții sunt alcătuiți din bârne de lemn cioplite pe patru fețe, îmbinate și lipite cu pământ, iar acoperișul, în patru ape, este învelit cu draniță.

Diversitatea esențelor de lemn utilizate la construcție constituie, de asemenea, o caracteristică întâlnită în arhitectura tradițională din această zonă.

Restaurarea Casei cu oloiniță din Fericea se înscrie în demersul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș de conservare și punere în valoare a patrimoniului de arhitectură vernaculară din Muzeul Satului „Dealul Florilor”.

Prin intervențiile realizate în cadrul proiectului, sunt protejate construcțiile tradiționale, tehnicile de edificare și instalațiile meșteșugărești care documentează viața și ocupațiile comunităților rurale din Maramureș. Lucrările de restaurare continuă”, arată Muzeul Satului.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut