Noul model al cărții electronice de identitate (CEI), promovat ca un simbol al modernizării și digitalizării serviciilor publice, a generat o problemă birocratică majoră prin lipsa inscripționării vizibile a adresei de domiciliu pe document a devenit un obstacol pentru cetățeni în relația cu instituțiile statului. Informația legată de domiciliu este stocată digital pe cipul CEI și poate fi accesată doar cu ajutorul unor cititoare speciale. Însă multe dintre instituțiile publice, de la direcțiile de taxe și impozite locale până la primării, nu sunt dotate cu astfel de echipamente, ceea ce transformă un proiect de digitalizare într-o piedică administrativă.
În loc de simplitate, românii se confruntă cu un nou tip de birocrație. Deținătorii CEI sunt adesea obligați să solicite de la direcțiile de evidență a populației o adeverință care să ateste domiciliul, un document care anterior era imprimat direct pe cartea de identitate. Situația devine absurdă în cazuri cotidiene: înscrierea copiilor la școală, accesul la servicii medicale sau încheierea unui contract cu o autoritate locală. Toate aceste situații presupun dovada domiciliului, acum inaccesibilă fără echipamente speciale. Paradoxul birocratic stârnește reacții din partea cetățenilor și a organizațiilor civice, care atrag atenția că procesul de digitalizare trebuie să fie dublat de infrastructura necesară, altfel riscă să devină un obstacol, nu un progres.
Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor, nu a oferit până acum o soluție concretă. Până la dotarea completă a instituțiilor cu cititoare, cetățenii vor continua să navigheze prin labirintul birocratic al unei digitalizări făcute pe jumătate. Ce trebuia să fie un pas spre simplificare s-a transformat într-un exemplu clasic de „modernizare” fără adaptare instituțională. România se confruntă din nou cu un paradox al reformei: un document electronic care cere dovezi pe hârtie.
MaramuresOnline.ro