Din paradigmeme unui sistem educațional în derivă – partea a IX-a
Trăim în România și asta ne umple tot timpul, zicea cineva. Când se întâmplă ceva bun în educație toată lumea își asumă implicarea. Când rezultatele contrazic paravanul de laude după care ne ascundem, nu e de vină nimeni: inspectoratul arată spre angajații din școli, cei din școli arată spre elevi sau spre părinți, părinții nu mai așteaptă nimic de la sistem, ci aleg să-și rezolve fiecare problema pe cont propriu plătind meditații.
Am o scârbă când aud oameni ai sistemului lăudându-se cu notele de zece. Și nu din desconsiderație pentru munca celor ce le-au obținut, ci pentru că sunt conștientă că aceștia sunt elevi meditați ( de cele mai multe ori) pe banii părinților.
Dacă vreun elev a obținut 10 la examenele naționale fără ore în particular aș vrea să îl cunosc. Și vreau să-l întâlnesc pentru că trebuie să îi felicit profesorul cu care lucrează la clasă. Și acel profesor poate să constituie model de bune practici în accesibilizarea conținututrilor învățării pentru alții.
Presa mediatizează destul oamenii sistemului cu comportamente deviante, așa că de ce să nu-i cunoaștem și pe acei anonimi care stau în spatele unor lecții bine predate, astfel încât părinții să nu trebuiască să plătească suplimentar ore pentru lipsa de eficiență de la clasă.
Rezultatele învățământului românesc atunci vor fi reale când elevii le vor obține fără suport financiar din partea părinților.
Auzi în fiecare început de an școlar directorii marilor colegii lăudându-se cu foști elevi admiși la facultăți de prestigiu din țară , dar omit să spună că au fost profesori în parcursul educațional al acestor actuali studenți care nu și-au terminat nici materia de predat la finele unui an la materiile de examen. Nimeni nu spune cât au plătit părinții pentru asta ( veți spune că nu e treaba școlilor și e real, dar e treaba școlilor să nu-și asume munca care nu le aparține).
Toți vorbesc de elite. Toată lumea discută de notele de 10, de procentul celor cu note între 9 și 10, dar nimeni nu spune ce se face pentru cei ai căror părinți nu au posibilități materiale să își susțină copiii cu meditații în particular.
Cu elevii foarte bine pregătiți orice profesor poate lucra, însă ce măsuri avem de a-i motiva pe cei care nu ating pragul de 5? Noi facem învățământ de masă, unde fiecare elev ar trebui să conteze!!!
Sunt părinte, înainte să fiu om de educație și empatizez cu toți părinții care nu își pot permite un învățământ plătit din banii lor. Dacă elevii care nu iau ore în particular dintr-o clasă obțin rezultate mediocre la examenele naționale, înseamnă că au parte de servicii educaționale mediocre. Iertată să-mi fie franchețea concluziei, dar sunt destui în sistem care se ascund după de deget. Nu doresc să îngroș rândurile lor.
Pentru mine totul e foarte simplu: nu scoateți elevii de la ore pentru a participa la tot felul de manifestări cu tentă electorală, motivați profesorii care muncesc prin recunoașterea publică a exercitării profesiei lor cu maximă seriozitate, asigurați-vă că se intră la timp la ore și că în timpul acestora lecțiile captează atenția elevilor, nu stați pe telefoane când ar trebui să învățați ( valabil pentru profesori și elevi ), accesibilizați diferențiat conținuturile învățării în funcție de nivelul de dezvoltare intelectuală a elevilor și de stadiul acestora în planul achizițiilor cognitive, aduceți informații suplimentare manualelor, alegeți în mod inspirat metode centrate pe elevi, transformându-i în actori implicați în învățarea activă și atunci rezultatele se vor îmbunătăți.
Voilà, aveți soluția, cei care vă arătați neputiința!
