Ne așteaptă un an greu. Un an în care aproape toate taxele și impozitele vor crește substanțial. Vom plăti impozite mai mari pentru case, terenuri, mașini. Mediul privat va fi, din nou, pus în fața unor sarcini fiscale imprevizibile, nepredictibile. Nu știm dacă se mai mărește TVA , cît vor crește accizele la combustibili și unde vor ajunge prețurile la alimente și servicii. Unii ar spune că discursul este apocaliptic. În realitate, este doar o descriere onestă a direcției în care ne îndreptăm.
Întrebarea esențială nu este dacă vom plăti mai mult, ci de ce. Mai precis, de ce plătesc, aproape exclusiv, oamenii simpli și sectorul privat pentru un deficit bugetar pe care nu ei l-au creat?
Deficitul nu este rezultatul muncii cinstite a salariaților și antreprenorilor, ci al deciziilor politice iresponsabile, al risipei, al promisiunilor electorale fără acoperire și al unui aparat de stat supradimensionat și ineficient. Cu toate acestea, ajustarea nu începe de sus, acolo unde s-a greșit, ci de jos, acolo unde rezistența este mai mică.
Parlamentarii, în schimb, par să trăiască într-o realitate paralelă. Salariile și beneficiile lor rămân intacte. Drepturi financiare consistente, greu de justificat dacă ne uităm la activitatea multora dintre ei. Sunt aleși care, pe parcursul unui mandat întreg, au o singură intervenție publică în Parlament, depunerea jurământului. În rest, prezența lor se rezumă la fotografii de la mese festive, evenimente mondene și întâlniri de partid.
Fără conferințe de presă. Fără rapoarte de activitate. Fără explicații pentru voturile date sau pentru lipsa de implicare. Și atunci, firesc, apare întrebarea: de ce îi mai plătim?
Mai grav este că acest model de impunitate se perpetuează. Politica a devenit, pentru prea mulți, o carieră fără criterii reale de performanță. Accesul la funcții se face pe baza loialității de partid, nu a competenței. Meritocrația există doar ca slogan electoral. În realitate, vedem funcții publice bine plătite ocupate de rude, apropiați, amante sau cumetri, fără experiență relevantă și fără responsabilitate față de interesul public.
În acest context, nemulțumirea față de actualul sistem de vot este legitimă. Votul pe listă a transformat alegerea într-un act formal, golit de substanță. Cetățeanul nu mai votează oameni, ci pachete negociate în spatele ușilor închise, sub presiuni, trocuri și șantaje politice. Un vot uninominal ar reda, măcar parțial, responsabilitatea individuală a alesului față de comunitatea care l-a trimis în Parlament.
Poate că va fi nevoie de presiune externă, de la Bruxelles sau din alte centre de influență, pentru ca o astfel de reformă să devină realitate. Este trist, dar nu imposibil. România a mai făcut pași importanți doar atunci când schimbarea a fost impusă din afară, nu asumată din interior.
La fel de necesară este depolitizarea reală a administrației. Există funcții care nu ar trebui să fie politice, punct. Instituțiile deconcentrate, agențiile și autoritățile publice trebuie conduse de profesioniști, oameni cu pregătire solidă, experiență relevantă și morală. Nu de „oameni de partid” trimiși să răsplătească fidelități sau să alimenteze rețele de influență.
Abia atunci, când administrația va funcționa pe criterii profesionale, oamenii simpli se vor simți reprezentați corect. Echitabil. Cu responsabilitate. Până atunci, sentimentul dominant rămâne acela că sunt taxați suplimentar pentru a acoperi nu nevoile statului, ci incompetența și lipsa de etică a celor aflați la putere. România nu duce lipsă de resurse și nici de oameni capabili. Duce lipsă de moralitate publică și de curaj politic. Iar nota de plată pentru această lipsă este achitată, an de an, de cei care muncesc, plătesc și tac. Din ce în ce mai greu.
Dan Cristian COARDĂ