Noi demersuri de gestionare a situației refugiaților și migranților la nivelul județului Maramureș, dezbătute în cadrul proiectului SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților

6 minute de citit
- Publicitate -

Vineri, 30 august, reprezentanți ai 11 factori interesați în cadrul proiectului SIRM- „Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților” au participat la cea de-a patra întâlnire organizată la nivelul județului Maramureș. Liderul de proiect este Agenția de Dezvoltare Regională Rzeszow din subordinea Voievodatul Podkarpackie (înfrățit cu județul Maramureș), alături parteneri reprezentați de regiuni și instituții din România (Maramureș), Irlanda, Țările de Jos, Letonia, Slovacia, Italia, Croația și Polonia.

Agenda întâlnirii a cuprins prezentarea evoluției proiectului SIRM și sinteza exemplelor de bună practică expuse de partenerii de proiect în cadrul întâlnirii transnaționale din Brindisi, Italia, intervenții privind pregătirea celei de a 4-a întâlniri transnaționale și a vizitelor de studiu care vor avea loc în Maramureș în perioada 24-25 septembrie 2024, precum și expunerea nevoilor și provocărilor concrete identificate în derularea de activități în sprijinul refugiaților și migranților în județul Maramureș.

La cea de-a patra întâlnire a factorilor interesați în cadrul proiectului SIRM au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor implicate în implementare, printre care: Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești”, Crucea Roșie Română – Filiala Maramureș, Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC, Federația Young Men’s Christian Association (YMCA România), Fundația Ucrainenilor Huțuli din România, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș și Consiliul Județean Maramureș.

În deschidere au fost prezentate bunele practici diseminate în cadrul celei de a treia întâlniri transnaționale, care a avut loc în orașul Brindisi din Italia, având ca temă „Programe de adaptare, asimilare și contracarare a izolării sociale a migranților, inclusiv sprijin informațional, psihologic, lingvistic. cultural, educațional și social”. ”SAI – Sistemul de primire și integrare a refugiaților în Italia și experiența municipalității Brindisi”, ”Casa Zmeelor”, ”Casa de Cultură Bari” și ”Vila Artemisa” prezentate de Municipalitatea Brindisi, ”NASC – Noi începuturi un proiect pentru copii și familii” și Programul ”Mna na hEirean – Integrarea în muncă din prima zi”, prezentate de Universitatea Tehnologică Munster (Irlanda), ”CHARITA ANJ”, prezentat de Regiunea Autonomă Presov, ”Programul pentru solicitanții de azil derulat de Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș” și ”Activități în sprijinul refugiaților și migranților derulate de Crucea Roșie filiala Maramureș”, prezentate de județul Maramureș, ”Programul de incluziune derulat de Fundația pentru Integrarea Societății”, prezentat de Universitatea Letonă (Letonia), ”Programe de integrare ale orașului Sibenik pentru refugiați și migranți”, prezentate de orașul Sibenik (Croația) și proiectul ”Polonia pentru începători și avansați”, prezentat de voievodatul Podkarpackie (Polonia) au reprezentat bunele practici diseminate în cadrul întâlnirii interregionale din Brindisi, care au fost aduse și în atenția factorilor interesați din județul Maramureș.

În ceea ce privește organizarea celei de-a patra întâlniri transnaționale, care va fi găzduită de județul Maramureș între 24-25 septembrie 2024, partenerii Consiliului Județean Maramureș din cadrul Acordului de cooperare au propus o serie de teme pentru vizitele de studiu care vor avea loc cu această ocazie.

În continuare, participanții la întâlnire au dezbătut provocările cu care se confruntă și nevoile identificate pentru derularea corespunzătoare a activităților dedicate refugiaților și migranților, în scopul formalizării unei colaborări multianuale pe această temă și a inițierii unor programe de sprijin financiar a organizațiilor implicate în activități specifice. Printre cele mai stringente provocări și nevoi semnalate în acest sens, s-au regăsit: dificultăți privind reducerea barierei lingvistice și asigurarea nevoilor în ceea ce privește învățarea limbii române (fie pentru că aceste programe nu au reprezentat interes pentru refugiați, fie pentru că nu au parte de finanțare corespunzătoare), dificultăți privind gestionarea situației ucrainenilor care trec granița prin munți și sprijinirea accesului acestora la instituțiile și organizațiile care le pot acorda asistență, necesitatea înființării unui centru dedicat copiilor proveniți din rândul refugiaților și migranților, care să ofere servicii personalizate pe baza nevoilor lor specifice, dificultăți privind interacțiunea reprezentanți ai sistemului medical și educațional, precum și nevoia de servicii oferite de translatori de limbi rare și mediatori sociali.

În finalul întâlnirii s-a agreat transmiterea provocărilor și nevoilor identificate în activitatea de sprijin a refugiaților și migranților, acestea urmând a fi centralizate de către echipa de proiect în vederea îmbunătățirii instrumentului de politică – Strategia de dezvoltare a județului Maramureș 2021-2027.

Obiectivul general al proiectului SIRM este îmbunătățirea implementării a 8 politici de dezvoltare regională în domeniul integrării socio-economice a migranților și refugiaților, o problemă importantă în domeniul incluziunii sociale fiind integrarea socio-economică a migranților din țările terțe.

Proiectul SIRM este finanțat prin programul INTERREG EUROPE 2021-2027, apelul 1, având un buget total de 1.620.928 euro. Bugetul aferent Consiliului Județean Maramureș, pentru cei patru ani de implementare, este de 140.370 euro, din care contribuția ERDF este de 112.296 euro (80% din bugetul total), iar cofinanțarea națională este de 28.074 euro (20% din bugetul total), din care 25.266,4 euro este cofinanțarea de la bugetul de stat (18%), iar 2% este cofinanțarea Consiliului Județean Maramureș, în valoare de 2.807,4 euro.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut