Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației invită publicul sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, la o serie de evenimente organizate în cinci locații, unde vizitatorii vor putea descoperi expoziții spectaculoase, ateliere interactive, demonstrații tradiționale, filme, trasee tematice, lansări de carte și alte activități pregătite special pentru această ocazie.
Programul începe la ora 14:00 la Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”, iar celelalte patru obiective – Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, Muzeul de Istorie-Arheologie, Muzeul de Științele Naturii și Casa Memorială Elie Wiesel – vor putea fi vizitate între orele 17:00 și 00:00.
Intrarea este liberă. Cei care doresc să sprijine activitatea muzeului pot face donații.
MaramuresOnline.ro















