Noaptea Europeană a Cercetătorilor la Planetariul Baia Mare

1 minute de citit
- Publicitate -
Momentul central al Nopții Europene a Cercetătorilor 2023 de la Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare va fi premiera națională a unui produs intelectual dedicat problematicii poluării luminoase, un spectacol digital (film documentar fulldome) realizat de specialiști de la planetariile din Brno (Cehia), Hamburg (Germania), Zielona-Gora (Polonia), Hurbanovo (Slovacia), Budapesta (Ungaria) și Baia Mare (România).
Acest spectacol digital – ”The dark side of the light” (Partea întunecată a LUMINII) este a doua asemenea producție (după SATELIX), realizată pe platforma Erasmus+ într-un program cofinanțat de Uniunea Europeană.
Alte activități ce vor fi realizate sunt  observații astronomice asupra Lunii și planetelor Jupiter și Saturn; vizitare expoziții permanente; spectacole de planetariu ce vor evidenția capabilitățile echipamentelor de planetariu – moment ce anunță cei 100 de ani de la nașterea planetariului ca echipament multifuncțional ce a adus cerul mai aproape de pământ și a permis o mai sinuoasă popularizare a cunoștințelor despre Cosmos.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut