VASILE MORAR – ADEVĂRATUL VASILE MORAR!
(pentru că cineva, un profesor care nu mai putea de atâta celebritate, i-a cerut să-și schimbe numele, să nu fie …confundat cu dumnealui!!)
Pe 2 noiembrie ar fi trebuit să împlinească 74 de ani de viață. Nici măcar 75! El însă a plecat la cele sfinte, în grabă, pe neștiute și pe negândite. O chestiune de destin, doar?. Dar eu cred că a fost o chestiune de DESTIN IN ROMANIA și în spitalele noastre atât urgisite si de …românești, din păcate! Pentru că a plecat de acasă pe picioarele lui, chiar dacă avea probleme cu mâna dreaptă – și s-a întors …în sicriu! Nu e o acuzație anume, ci rost de meditație și, din păcate , în indolența noastră … de sistem, sistemică, ca popor sau cum și de unde o fi venind indolența asta, nu avem timp și nici puterea și determinarea să reflectăm și să punem mâna să îndreptăm lucrurile și să (ne) facem bine! Cred că se înțelege ce vreau să spun. Cineva a greșit sau nu a fost în stare, eu așa cred! După ce i s-au pus cele două stenturi am vorbit cu el vreo 10 minute….”În ce țară trăim, măi Nicule? M-au chinuit groaznic, ca pe hoții de cai… ce specialiștii lui pește sunt ăștia? Mai trebuie să îmi facă nu știu ce operație dar nu mai pot de durere etc.” … Sunt cuvintele pe care mi le-a spus , între râs, așa cum știa el să o facă și suspin! A fost un bărbat vesel, bonom, plin de viață, exuberant uneori, un prieten și un companion minunat. Din păcate s-a dus dintre noi, și oricât sfida el moartea și nu se temea, acum doarme somnul de veci în cimitirul aflat la câțiva pași de casa lui… E trist și nu pot să îl consider mort. Nu pentru că avea atâtea planuri, ci pentru că era nevoie de el. Și eu aveam nevoie de el. Pentru mine, plecarea lui la cele vesnice e dureroasă și de neînlocuit, pentru că am fost nu numai prieteni apropiați, ci și confidenți, mai ales în ceea ce privește poezia și arta, dar și în multe dintre cele ale vieții.. Mulți vor realiza doar în timp ce mare pierdere este plecarea lui Morar la stele, pentru că el a fost nu doar un mare și irepetabil poet, ci și un spirit și o conștiință, un spirit continuator al neamului lui de țărani de pe malul Someșului care au sfințit pământul și l-au făcut să fie cu adevarat românesc, să își continue în eternitate menirea. Par cuvinte mari, dar eu așa cred. Am afirmat, într-o cronică în Nord Literar, poate primul, pentru că mulți i-au privit poezia cu scepticism, că Vasile Morar este un mare poet român și eu nu am dubii în privința asta, pentru că poezia sa este miezul vieții sale oneste, trăite într-un sat transilvan de pe malul drept al Someșului și expresia unei adânci și profunde trăiri umane. Cei care i-au reproșat cantitatea materiei poetice create, vor sfârși prin a o admira, ca pe o lecție de viață. Deși știu că nu mai este printre noi, îl văd doar viu și plin de viață, îl văd mereu citind și vorbind despre poezie și despre viața din poezie. Era dezamăgit de politica noastră națională tembelă și de politicienii noștri impotenți în toate și dispuși să trădeze la nesfârșit. În noaptea de luminație, luminile au luminat și locul său de veci! Eu sper ca fii și nepoții lui să îi păstreze locul unde a trăit și a scris, cărțile și manuscrisele sale într-un muzeu! Chelința va deveni astfel un pilon spiritual și poetic de neocolit și el merită asta din plin! Fie-i veșnicia liniștită și somnul lin, deși ar fi trebuit să-i spunem ”La multi ani!”. La multi ani în veșicie, Vasile Morar!
Am sute și sute de fotografii pe care i le-am făcut prin locurile pe unde am fost împreună. Postez acum câteva dintre ele. Voi mai adăuga, poate, și altele….
