Scriitor, romancier, eseist şi om de cultură, Nicolae Breban s-a născut la 1 februarie 1934, la Baia Mare, având în actele civile și un al doilea prenume, Alexandru.
În anul 1957 își face debutul literar in revista „Viața studențească” (nr. 5, din mai), cu schița „Doamna din vis”.
Nicolae Breban rămâne, prin excelență, un autodidact, instruindu-se, mai mult, în afara mediului universitar al acelei epoci. „Acei ani au fost ani de lectura”, declara scriitorul în „Confesiuni violente”. „Eram mult mai liber decât colegii mei de generație, care erau inregimentați în acele abatoare care se chemau universitățile staliniste”.
Frecventează un timp cenaclul de pe lângă revista „Tânărul scriitor”, condus de Florin Mugur. Decisivă pentru formația sa intelectuală va fi însă prietenia care îl va lega de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu și Matei Călinescu, un adevărat nucleu al generației 60, care va demola falsele valori, promovate de realismul socialist, prin impunerea criteriului estetic.
Opera sa este evidenţiată de romanele de factură realistă, de investigaţie psihologică a individului obscur aflat într-o obsedantă tentativă de sondare a propriei personalităţi şi a lumii sale: „Francisca”(1965), „În absenţa stăpânilor” (1966), „Animale bolnave” (1968), „Îngerul de gips” (1973), „Bunavestire” (1977), „Don Juan” (1981), „Drumul la zid” (1984), „Pândă şi seducţie” (1991), „Amfitrion: I. Demonii mărunţi, II. Procuratorii, III. Alberta” (1994), „Ziua şi noaptea” (1998), „Stricte amintiri literare” (2001) şi „Voinţa de putere” (2001).
Romanul „Bunavestire” este apreciat drept capodopera lui şi una dintre reuşitele de marcă ale literaturii române postbelice. Romanele sale au fost premiate în nenumărate rânduri, iar încununarea carierei literare a cunoscut-o odată cu intrarea în manualele şcolare.
A scris o carte de eseuri – „Riscul în cultură”, iar ca dramaturg, piesele „Culoarul cu şoareci’”şi „Bătrâna doamnă şi fluturele” (1981-1982, Paris). La sfârşitul anilor ’60, a abordat cinematograful, în calitate de scenarist şi regizor, ca o prelungire a preocupărilor sale literare: „Răutăciosul adolescent” (1969), „Printre colinele verzi” (1971), inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes.
La 19 iunie 1998, Nicolae Breban a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie, după ce mai fusese premiat în 1968 şi 1977.
La 24 octombrie 1997, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 14 ianuarie 2009, membru titular al acestui înalt for cultural.
Nicolae Breban a creat în două perioade diferite, păstrându-şi consecvent crezul artistic. Este singurul autor în viaţă (Opera sa monumentală are peste 15 mii de pagini) , care figurează cu un titlu între primele zece romane ale secolului trecut, (romanul „Bunavestire”), iar alte patru – „Animale bolnave”, „În absenţa stăpânilor”, „Drumul la zid” şi „Don Juan” – sunt clasate până la locul 60 dintr-un total de 150 de romane).
Nicolae Breban este un înnoitor chiar de la romanul „Francisca”, criticii urmărindu-i metamorfezele epice încă de la acest, prim roman.
Proza lui Nicolae Breban câştigă prin acumulare, prin totalitate, opera sa are ambiţia de a defrişa un nou teritoriu în proza românească, tentativă care suportă critici la nivelul performanţelor atinse, dar are un merit primordial, acela al consecvenţei.
Întregul său program estetic poate fi subsumat efortului de racordare a literaturii române la fosta orbită a Occidentului. Nicolae Breban îşi construieşte imaginea unui autor novator „de-dogmatizând” realismul, inventând structuri narative anti – „naturaliste”, descentrate, personaje ne-unitare, „rupte”, abordând o scriitură voit contorsionată, ambiguă.
În practica scriiturii lui Nicolae Breban distingem în spaţiul acestor aşa-zise „romane totale” două tipuri romaneşti, care reiau, în fond, nişte forme discursive consacrate, duse până la ultimele consecinţe : descrierea şi confesiunea.
Romanul lui Breban îşi datorează modernitatea unei receptări creatore a modelului narativ, ajungând, pe cont propriu, să se sincronizeze cu valorile artistice europene. Constatarea necesităţii de sincronizare a gustului estetic local cu cel european este un fenomen permanent în cultura română. Din această perspectivă, Nicolae Breban afirmă şi promovează încă din tinereţe obsesia unei literaturi române deschise spre Europa.
Breban a scris şi scrie ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, opera sa fiind de o întindere fără egal printre prozatorii postbelici. Romanele lui Breban, confirmă însă că este unul dintre cei mai importanţi autori de proză de la noi, că este un autor de mare însemnătate, indiferent de impactul pe care-l mai poate produce azi „un romancier român în ţara sa”.
Bibliografie:
1“Romanul românesc contemporan – Interviu cu Scriitorul Nicolae Breban “, realizator Dorel Todea, 08.12.2006, Societatea Română de Radiodifuziune- Radio Sighet, MP3.nr. A 1754.
2 Cornel Ungureanu, Proza româneasca de azi, vol. I: Cucerirea tradiţiei, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1985.
3 Bianca Burţa Cernat, Cum mai stăm cu proza româneasca? (I) Observator cultural, Nr. 103 /22-28 februarie 2007, p.10.
4. Ioan Dorel Todea, Nicolae Breban și metamorfozele romanului, Cluj Napoca, 2011, Editura Grinta
Prof. dr. Ioan Dorel TODEA
