Vineri, 5 septembrie, am vernisat cea de-a doua expoziție din cadrul proiectului muzeal „Între memoria culturală și sinteze plastice ale arhaicului”.
În șura Butesa, din Muzeul Satului Baia Mare, de astă dată, poposește pe simeze, până pe data de 28 septembrie, prima expoziție personală, Truda, a artistului plastic băimărean Edita Oșan.
Lucrările Editei s-au întors la ele acasă, în locul unde s-au născut semnele și însemnele, în sat, în Satul de pe Dealul Florilor, printre case vechi și umbre blânde.
Nu a fost doar un vernisaj, a fost o zi de sărbătoare a spiritului creativ.
Artiști plastici, colegi de breaslă și iubitori de frumos, prieteni ai muzeului s-au adunat într-o comuniune sinceră, ca între prieteni vechi care știu să se asculte, înfiripându-se planuri îndrăznețe și promisiuni de noi întâlniri.
Truda – între gest și înțelepciune – expoziția de pictură a artistei vizuale Edita Oșan, se înfățișează privitorului precum o incursiune sensibilă și profundă în universul lumii arhaice, unde gestul uman – simbolizat de mână – devine centrul unei narațiuni plastice despre muncă, cunoaștere și echilibru existențial.
Îmbinând elemente figurative explicite, altele, abia întrezărite și expresii cromatice subtile, artistul reușește să construiască un spațiu vizual tensionat între concret și simbolic, între trecut și prezent, între materia brută și semnificația spiritualizată.
Laitmotivul mâinii, reiterat cu delicatețe, devine un fir roșu ce unește toate lucrările, sugerând atât trudirea fizică, cât și actul creator, manufactura ancestrală a obiectului util sau decorativ. Mâna, ca manieră grafică a reprezentării sale, este uneori evidentă, alteori absorbită în textura compoziției – dar mereu prezentă, ca martor și actor al unei lumi în care viața era o alternanță firească între muncă și contemplare.
Motivul mărului, inserat subtil, în mai toate lucrările, funcționează precum o punte între arhetip și realul cotidian. Nu este doar fructul biblic al cunoașterii, ci și o metaforă a înțelepciunii organice, transmise în tăcere de la o generație la alta în satele de odinioară. În acest context, mărul devine un topos al memoriei colective, un semn recognoscibil al unui fel de a fi care refuză uitarea.
Cromatica lucrărilor este dominată de griuri colorate – pete disipate de pigment care pulsează, ori se topesc unele în altele, revelând o paletă vie, dar armonizată, defel stridentă.
Culorile nu „țipă”, doar „murmură”, invită la introspecție. Armonia demersurilor plastice pare să urmărească o metaforă vizuală a echilibrului interior – un echilibru al vieții țărănești, născut nu din absența suferinței, trudei, ci din acceptarea devenirii, a efortului, a tăcerii. Figurativul este prezent, dar uneori doar la limita recognoscibilului – corpurile, gesturile, obiectele fiind doar „bănuite”, pierdute în magma unei picturi care evită descriptivul și preferă sugestia. Această alegere de abordare a spațiului plastic deschide calea unei receptări poetice, contemplative, în care privitorul este invitat nu doar să vadă, ci să simtă, să rezoneze cu pulsația lumii vechi pe care artistul o invocă.
Expoziția „Truda” nu este o simplă evocare nostalgică a satului, ci o relecturare lucidă, încărcată de emoție și respect față de un mod de viață în care munca nu era o povară, ci o formă de comuniune – cu pământul, cu natura, cu timpul, cu ceilalți. Este, în esență, o pledoarie pentru recuperarea sensurilor uitate, o invitație de a privi înapoi nu cu regret, ci cu recunoștință.
Anamaria Nagy, curator