Muzeul Maramureșan, prezent la Conferința internațională „Cooperare transfrontalieră Ucraina – V4”

1 minute de citit
- Publicitate -

Muzeul Maramureșan a fost prezent la Conferința internațională „Cooperare transfrontalieră Ucraina – V4”, desfășurată la Universitatea Națională din Ujhorod, în perioada 5–6 februarie 2026.

Conferința „În căutarea celor mai bune forme și practici pentru Ucraina: cooperarea transfrontalieră în țările Grupului de la Visegrád” a reprezentat evenimentul final al proiectului „CBC în Ucraina și V4: în căutarea exemplelor de bune practici”.

„Proiectul a fost realizat în parteneriat cu universități și instituții din Slovacia, Polonia, Cehia și Ungaria și a avut ca obiectiv identificarea și adaptarea unor forme eficiente de cooperare transfrontalieră pentru regiunile de frontieră ale Ucrainei, în contextul integrării europene.

Participarea Muzeului Maramureșan la acest eveniment internațional a oferit un prilej valoros de dialog și schimb de experiență cu specialiști din țările Grupului de la Visegrád și din Ucraina, contribuind la consolidarea cooperării transfrontaliere și la promovarea bunelor practici europene în domeniul cultural și al cercetării.

În cadrul acestui dialog internațional, din partea Muzeului Maramureșan, la eveniment a fost prezent colegul nostru, Chiș Vasile Timur”, arată Muzeul Maramureșean.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut