Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, partener în Proiectul Educațional Național Interdisciplinar „România – Cultură, Turism, Tradiție”

2 minute de citit
- Publicitate -

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a fost partener și în acest an în Proiectul Educațional Național Interdisciplinar „România – Cultură, Turism, Tradiție”, derulat de Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare.

Vineri, 14 noiembrie 2025, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național „România – Cultură, Turism, Tradiție”.

”În cadrul deschiderii oficiale au luat cuvântul: prof. Anca Tiță – director Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare, prof. dr. Monica Mare – manager Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, prof. Codruța Lupșe – Școala Populară de Artă din cadrul CJCCPT „Liviu Borlan” Maramureș, prof. Valeria Mic – inspector școlar, prof. Mircea Olar – Palatul Copiilor Baia Mare și dr. Teodor Ardelean – directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.

Concursul, organizat pe patru secțiuni, trei directe și una indirectă, a adus împreună zeci de participanți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Colega noastră, muzeograf Gabriela Filip, a făcut parte din juriul secțiunii „Tradiții”, alături de prof. Codruța Lupșe, prof. Elena Rusu și coregraf Anghel Duscaș.

În cadrul acestei secțiuni, concurenții au pus în scenă momente din viața satului precum: șezătoarea, pețitul, mersul în cătănie și au evidențiat diversitatea costumului popular, a colindelor, cântecelor și a dansurilor tradiționale.

Proiectul a fost o ocazie excelentă pentru elevi de a lucra în echipă, de a-și exprima talentul și de a contribui la păstrarea și transmiterea valorilor noastre culturale. Felicitări tuturor elevilor și profesorilor implicați pentru munca depusă și pentru modul în care au reușit să pună în valoare frumusețea culturii tradiționale românești”, precizează Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut