Municipalitatea băimăreană prezentă la Ziua Națională a Egiptului

2 minute de citit
- Publicitate -

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a reprezentat orașul la recepția organizată la București de Excelența Sa Moayad Fathallah El Dalie, Ambasadorul Republicii Arabe Egipt în România, și distinsa doamnă May Saied, cu ocazia Zilei Naționale a Egiptului. Evenimentul a fost un prilej deosebit de a consolida legăturile de prietenie și cooperare internațională.

Această oportunitate a fost posibilă datorită sprijinului neprețuit al domnului Alexandru Peterliceanu, cetățean de onoare al municipiului Baia Mare și președinte al Asociației Nord pentru Cooperare și Integrare (ANCI). În numele meu și al comunității băimărene îi mulțumesc din suflet pentru eforturile sale și angajamentul neobosit în promovarea municipiului Baia Mare și al României pe plan internațional”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Participarea la acest moment festiv a reprezentat o ocazie de a promova municipiul Baia Mare și județul Maramureș, contribuind astfel la dezvoltarea relațiilor diplomatice și economice cu statele prietene.

Păstrarea unor legături strânse cu partenerii noștri externi este obligatorie în contextul găsirii unor noi oportunități care să contribuie la dezvoltarea municipiului nostru”, a punctat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Pentru a onora relațiile diplomatice, Primăria Municipiului Baia Mare va organiza, în toamnă, o Gală a Ambasadorilor în Baia Mare, la care vor lua parte înalți reprezentanți ai statelor membre ale Ligii Arabe.

În cadrul acestei întâlniri vom avea ocazia să discutăm proiecte și inițiative care pot aduce beneficii semnificative comunităților noastre. Deși am lansat de curând invitațiile, am primit deja primele confirmări de participare din partea unor ambasadori, fapt care ne bucură și ne onorează”, a mai subliniat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut