Moldovan și Făt conduc handbalul maramureșean

1 minute de citit
- Publicitate -

Săptămâna ce stă să se încheie, aduce așa, printre rezultatele alegerilor și discuțiile privitoare la cine a câștigat sau nu, conduceri noi la  handbalul din județ.

După o lungă ” domnie”, Zamfir Mesaroș a fost debarcat ( cu ceva discuții )de la conducerea handbalului din județ, asta pentru că cei cu drept de vot au decis ca de destinele Asociației Județene de Handbal Maramureș să se ocupa de acum, Adrian Marius Moldovan.  În echipa sa au mai fost aleși:

  • Vicepreședinte – Alexandru Csepreghi
  • Secretar – Sebastian Albu
  • Trezorier – Cristian Băban
  • Membru – Marta Ioan

Tot în această săptămână a sosit și vestea conform căreia, Nicolae Făt, în urma unui concurs organizat de primăria municipiului Baia Mare, a fost declarat câștigător al funcției de director al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare.

Acesta a fost singurul candidat pentru acest post, reușind să treacă ambele probe, obținând 71,50 puncte la proba scrisă și 80,40 puncte la interviu.

Așteptăm cu nerăbdare conferința de presă prilejuită de prezentarea noului director asta pentru că suntem curioși cu cine va lucra, cine vor fi team managerii echipelor din subordine și care vor fi planurile pentru sezonul viitor.

MaramuresOnline.ro 

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut