Mistere și multă veselie la Cavnic alături de jandarmii montani în Săptămâna Verde

1 minute de citit
- Publicitate -

Săptămâna Verde a fost pretextul perfect pentru elevii 𝐶𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐸𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑐 ,,𝑃𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑉𝑖𝑡𝑒𝑎𝑧𝑢𝑙” din Cavnic să-i invite pe jandarmi la școală pentru o nouă ,,lecție” interactivă despre munte și natură.

Deși s-au întâlnit de mai multe ori cu jandarmii montani, atât la școală, cât și pe munte, nu mică le-a fost mirarea copiilor când jandarmii au intrat în clasă cu 𝑜 𝑐𝑢𝑡𝑖𝑒 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑜𝑐ℎ𝑖 𝑐𝑢… 𝑚𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑒.

”Situația a stârnit curiozitate dar și multe zâmbete pentru că au înțeles că vor juca un joc interactiv. Și nu s-au înșelat. În cutie se aflau mai multe obiecte specifice jandarmeriei montane pe care copiii, cu ochii acoperiți, trebuiau să le ghicească și să le denumească. Ropote de aplauze sau vesele exclamații umpleau sala de clasă cu fiecare descoperire reușită. Dar și încurajări pentru cei mai puțin inspirați în a ghici obiectul găsit în cutia cu mistere.

Spiritul de echipă, prietenia, dar și competitivitatea elevilor a făcut ca activitatea de astăzi să fie o reușită, așa cum le-am promis”, arată Jandarmeria Maramureș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut