Miros de gaz puternic în Baia Mare. Care este cauza

2 minute de citit
- Publicitate -

Prin sistemul unic de apeluri de urgență (SNAU) 112 au fost primite mai multe apeluri în care a fost sesizat un miros puternic de gaz în interiorul și exterior clădirilor de pe raza municipiului Baia Mare.

Pentru asigurarea măsurilor de prevenire și securitate la incendiu, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de intervenție cu echipaje ale pompierilor militari, dar și echipe de intervenție ale operatorului de gaz.

”Din informațiile primite nu sunt fisuri în rețele de gaz sau țevi de gaz avariate. A fost încărcată cu mercaptan, de către angajații TRANSGAZ, rețeaua/instalația de gaz în zona supermarket ”Metro”, iar surplusul de mercaptan (derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit în odorizarea gazelor combustibile) a fost simțit în zona de vest a municipiului Baia Mare.

Pentru a evita apariția unor probleme de sănătate, 910 persoane ( elevi, cadre didactice, personal administrativ și auxiliar) din trei unități de învățământ au întrerupt programul (Liceul Teologic Penticostal Baia Mare, Grădinița nr.25 Baia Mare, Baia și Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” Baia Mare).

Rugăm populația să nu intre în panică și să țină cont de sfaturile autoritățile publice (deschiderea ferestrelor, ușilor pentru aerisirea încăperilor). În cazul în care cetățenii simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul companiei DELGAZ GRID, la numerele de telefon 0800 800 928 sau 0265 200 928”, arată Prefectura Maramureș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut