Cât mai faci?
– M-am interesat la inspectoratul pentru stat pe acest pământ și mi-a zis că nu-i nicio grabă și că e liber din ambele sensuri la scris și citit, cu amendamentul că numărul celor care citesc este cu atât mai mic cu cât crește numărul celor care scriu. Nu mi-am propus un număr de ani de trăit, nu mi-am mai propus nimic. Am obiective ceva mai modeste. Uite, spre exemplu un 55-200 de Nikon.
– Ai ceva în lucru?
– Sigur, am un șantier pe laptop… La ultima carte am spus că nu știu dacă se mai poate. Nici acum nu știu, pentru că ar fi cartea cu numărul 13 și eu, cum zicea domnul Vasile Ghica, am avut în viață marele noroc că n-am avut ghinion. Ceea ce nu este puțin lucru. Deci, da. Lucrez la cartea a 13-a, care am vrut să se numească Bine-i bugăt, dar între timp nu-mi mai place și cred că-i voi zice Setări de moș! Și m-am gândit ceva.
– De ce moș?
– Pentru că acolo am cam ajuns. Anul trecut mi-am recapitulat viața în câteva minute cu masca pe toată fața. N-am plecat pe steluța mea dar, după cum se știe, este doar o chestiune de timp. Prin aprilie nu mai vedeam aproape nimic, așa că am apelat la o clinică privată. La stat era mai ieftin, dar orbeam până îmi venea rândul. Așa că, m-am dus și-am făcut lasere, operații și injecții, am lăsat o grămadă de bani și parcă merge puțin mai bine. Mai am nevoie de niște ochelari noi și potriviți. Când trec pe lângă sediul unde s-au întâmplat toate astea, de fiecare dată mâ întreabă cardul din jeb – sigur n-ai ceva de plătit aici? E scump, dar e plin de clienți. Sigur e o afacere bună. Mult mai bună decât scrisul.
– Și scrisul nu e?
– Poate. În țara noastră nu cred că sunt trei oameni care pot trăi din scris. Exclusiv din scris de cărți. Sunt mai mulți care sunt pe plus la câte-o carte, dar nu pot trăi din asta. Dacă n-ar avea și alte joburi, nicio șansă. Majoritatea se bucură dacă nu pierd bani când scot o carte. Sunt și unii pe care nu-i interesează, pentru că au bani gârlă. Mă și gândesc la celebrele cărți ale lui Copos, MM Stoica, Becali și cine o mi fi, care n-au scris nimic până au ajuns la brutarie și n-am mai scris nici după ce au ieșit de acolo. Pe scriitorii ăștia i-a interesat să scape de niște zile. Cert este că oricine poate scoate azi o carte, dacă are niște bănuți. Eu mă tot laud că am 12 carți, dar dacă nu puteam să le scot, nu existau. Mă bucur însă că am și oameni care le citesc, ba unii mă ajută și financiar, dezinteresat.
– Cartea nouă cum e?
– Nouă. Sunt poezii. Unele pe care le-am scris de la ultima mea carte, iar altele sunt mai vechi, poate ușor primenite. Mai mulți prieteni mi-au spus să scot o antologie cu cele mai bune poezioare ale mele, dar mi se pare puțin nedrept pentru cei care mă cunosc și vreau ca măcar jumătate să fie noutăți. Până la urmă sunt foarte puțini oameni care au toate cărțile mele (sora-mea, Felix, Arnold, eu, nu mai știu – sunt 12 carți). Momentan mă sperie gândul cât va costa totul. Pentru că TVA, prețuri crescute, poșta mult mai scumpă decât până acum. Până și plicurile cu bule, că s-a scumpit aerul din bule. Îmi voi face și eu calcule și voi vedea dacă merită și dacă pot, deoarece sponsorii numai grija mea n-o au acum, când totul merge perfect în țara asta. Din ce în ce mai perfect, haha.
– Tot cu dragostea la purtător?
– Majoritatea poeziilor. Am avut bucuria să cunosc și să iubesc o femeie senzațională, iar cele 238 de zile de dragoste mare și curată mi-au rămas amintire. Ale a Mea va avea o parte din orice carte pe care o voi mai putea scrie. Așa rămâne, aici nu primesc sfaturi. Și, până la urmă, de ce nu dragoste? M-am săturat de multă vreme de războiul româno-român, de al meu e mai bun decât al tâu, de ăla de la stat mai ocoș decât ăla de la privat sau invers, că de ce ăla și nu noi. Nu prea mă pot adapta la lumea asta. Și e mult fals și multă minciună, destulă prostie, puțină înțelegere și empatie. Așa că, de ce nu dragoste?
Mircea Grumaz
