Mircea Dolha: „Baia Mare incepe sa semene cu un oraș trist și pustiit. Trebuie să reînvățăm cu toții să zâmbim!”

2 minute de citit
- Publicitate -

Contractul pe care Mircea Dolha îl propune băimărenilor nu este un document care conține doar direcții de acțiune care urmăresc dezvoltarea economică a municipiului Baia Mare. Dimpotrivă. Se poate lesne observa preocuparea fostului viceprimar față de indicatorii care măsoară inclusiv starea emoțională a comunității, detaliu care își capătă justificarea și consistența în toată comunicarea publică a candidatului.

„Preocupați până la paroxism de propriile noastre probleme personale, sigur, acestea fiind reale și cele mai importante pe lista noastră de priorități, noi, băimărenii, am uitat să zâmbim, să ne bucurăm unii de ceilalți, să trăim cu adevărat împreună. Seara, peste 90% din oraș pare părăsit și pustiit. Pe vremuri, noi, băimărenii, știam să trăim împreună și să împărțim puținul pe care îl aveam. Astăzi, aceste lucruri lucruri atât de simple par inaccesibile. Avem o mare problemă și în acest sens, problemă pe care, vă rog să mă credeți, am decis să o trec în prima parte a listei mele de priorități.”

În opinia lui Mircea Dolha, un oraș nu este doar un spațiu în care s-au construit ordonat locuințe și în care oamenii muncesc și plătesc taxe și impozite. Un oraș înseamnă, înainte de toate, o stare de spirit, o identitate comună.

„Când spun oamenilor că sunt băimărean, eu, personal, încarc acest cuvânt cu multă mândrie și afecțiune față de orașul în care trăiesc și muncesc. Nu cer nimănui să facă la fel. Spun doar că voi avea ca principală preocupare transformarea Băii Mari într-un loc atât de prosper, vesel și frumos, încât fiecare dintre noi să se mândrească cu numele orașului în care locuiește. Dacă fiecare dintre noi va fi mulțumit, vom fi cu toții mult mai prietenoși și vom învăța din nou să trăim împreună și să zâmbim.”

CMF 21240059

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut