Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale a pus în dezbatere publică Ordinul privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii (Fertilizare in Vitro – FIV).
Proiectul de lege spune că sprijinul financiar se va acorda pentru un număr de maximum 10.000 de beneficiari, iar depunerea dosarelor este permisă până la data de 30 noiembrie 2025.
Pentru a putea beneficia de acest ajutor financiar, cel puţin unul dintre cei doi beneficiari, membri ai cuplului infertil, căsătoriţi sau necăsătoriţi, sau femeia singură infertilă trebuie să fie cetăţean român şi să aibă domiciliul în România.
Apoi, cei doi membri ai cuplului infertil sau femeia singură infertilă trebuie să aibă calitatea de asiguraţi/asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România. Vârsta femeii solicitante trebuie să fie cuprinsă între 20 şi 45 de ani.
„Voi promova şi voi sprijini întotdeauna iniţiativele dedicate susţinerii familiilor în eforturile lor de a avea copii, oferind astfel un sprijin important pentru consolidarea familiei şi creşterea natalităţii în România. Îmi doresc ca acest program să continue, pentru că este un program necesar, atât timp cât infertilitatea rămâne o problemă reală în ţara noastră”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale