În organizarea FR de Handbal, zilele de 21 și 22 august, în “Teraplast Arena” din Bistrița se dispută Supercupa României la handbal masculin. La primul turneu oficial din acest sezon participă echipele clasate pe locurile 1-4 la finele sezonului trecut de Liga Zimbrilor, toate aceste echipe urmând să participe și în cupele europene (plus CSM București). Primul meci a fost cel dintre Minaur și Buzău.
Trebuie să spunem că Minaur a plecat cu șansa a patra la acest Final Four după cum au stabilit bookmaker-ii, deși noi aveam speranțe la ceva mai bun. Iar speranțele noastre au fost dublate de un joc bun și de o victorie frumoasă, care asigură cel puțin locul al doilea în Supercupă.
Jocul începe cu Buzăul în prim-plan, în timp ce Minaur ratează destul de mult. Nou-veniții din tabăra buzoiană Komogorov și Virbauskas domină lupta la semicercul de 9m: 1-3. Urmează trei goluri marcate consectiv de Minaur și se părea că lucrurile se îndreaptă într-o directie favorabilă nouă: 4-3 (9). N-a fost așa, Buzău a făcut și ea “tripla”, a readus avantajul de partea sa și a continuat foarte bine, reușind să se distanțeze la cinci goluri: 8-13 (23). Încet-încet revenim, Kozakevych înscrie din 7m, apoi Botea marchează de două ori de pe propriul semicerc (foaia oficială spune că un gol a fost mnarcat de Sîncu, dar nu este așa – el a avut doar intervențiile de unde au pronit golurile). Mai apoi, de la 12-15 (27), am marcat din nou de trei ori la rând, am egalat la 15, ba chiar am avut ocazia să intrăm la cabine cu un gol avans, însă aruncarea lui Botea din ultimele secunde a nimerit bara.
Partea a doua este mult mai bine gestionată de echipa noastră, care a fost mai tot timpul la conducere. După 18-18 (36) scorul “a înghețat” timp ce aproape cinci minute, Cumpănici fiind cel care a deblocat tabela. Apoi Minaur a condus la 1-2 goluri diferență, iar finalul a fost incendiar. Un final decis de apărare, de paradele lui Cristina Sîncu și de golurile lui Mollino, brazilianul având un final entuziasmant, după ce până atunci nu prea găsise plasa porții adverse. Victorie de moral, victorie prestigioasă și un joc care ne dă speranțe de mai bine.
CS Minaur Baia Mare – ACS HC Buzău: 28-27 (15-15)
- Teraplast Arena din Bistrița; cca 300 spectatori (pe site-ul oficial scrie că au fost 2.000)
- Arbitri: Alexandru Constantin (București) – Laszlo Gal (Harghita). Observator: Ioan Ciobanu (Bacău)
- Aruncări de la 7m: 6-1 (transformate: 5-1; a ratat Kozakevych). Minute de eliminare: 8-12 (Cumpănici, Fotache, Zein, Vujic / Rață 2, Klis, Komogorov, Grbovic, Tărîță)
Minaur Baia Mare:
Cristian-Ștefan Sțncu (11 intervenții), Darius-Cătălin Makaria (2 intervenții) – Robert Nagy 4/4, Tudor Botea 5/9, Mario Alberto Racolța (nu a jucat), David Pavlov, Ștefan-Gabriel Cumpănici 5/8, Milan Kotrc 3/4, Artem Kozakevych 6/7 (5 din 7m), Erik Leonard Pop 1/3, Stefan Vujic 1/3, Anderson Da Silva Molino 3/7, Viorel Fotache, Lucas Alexandru Sabou, Ovidiu Ardelean (nu a jucat), Mohamed Zeinlabdin. Antrenori: Nuno Farelo, Mihai Bușecan, Răzvan Pop
ACS HC Buzău:
Vasile-Cristian Tcaciuc (13 intervenții, a apărat un 7m), Gennadiy Komok – Denis-Mihai Rizea, Ionuț Broască 3/3, Vencel Csog, Edin Klis 2/3, Gabrielius Zanas Virbauskas 10/13 (unul din 7m), Alexandru Mihai Tărîță 1/2, Florin Andrei Bejinariu, Lukasz Gogola 2/5, Bogdan-Cătălin Rață 1/2, Mihajlo Mitic 3/9, Vitaly Komogorov 4/8, Nemanja Grbovic 1/1, Paul-Andrei Gopșa. Antrenor: Serghei Bebeșko
Semifinala 2: AHC Potaissa Turda – Dinamo București (ora 17.30). Arbitri: Theodor Șerbu – Andrei Vasilescu (București). Observator: Viorel Vicea (București)
Vineri, 22 august
- finala mică (ora 14.30). Arbitri: Radu Iliescu – Doru Pascu Manea (București). Observator: Vasile Ursu (Tulcea)
- finala mare (ora 17.30). Arbitri: Ionuț Marian Cazan – Gesur Suliman (București). Observator: Marius Brumaru (Focșani)
sursa: CS Minaur Baia Mare