Miercuri, 12 noiembrie, marș de la Piața Victoriei la Piața Constituției.Protest de amploare anunțat de Blocul Național Sindical: „Guvernați și pentru noi!”

2 minute de citit
- Publicitate -

Blocul Național Sindical (BNS) va organiza miercuri, începând cu ora 10:00, una dintre cele mai mari manifestații sindicale din ultimii ani. Protestul va debuta în Piața Victoriei și se va încheia cu un marș amplu către Piața Constituției, sub deviza „Guvernați și pentru noi! Nu doar pentru voi!”. Sindicaliștii anunță un traseu cu opriri simbolice în fața principalelor instituții ale statului, printre care Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Energiei, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și Ministerul Mediului. Mesajul principal: angajații din România se confruntă cu scăderea nivelului de trai, în timp ce lucrează mai mult și sunt plătiți mai puțin.

Potrivit BNS, protestul vine pe fondul unui context social și economic tot mai dificil, marcat de inflație ridicată, putere de cumpărare scăzută și lipsa unor măsuri concrete din partea Guvernului.

„Cerem protejarea veniturilor lucrătorilor”, transmit reprezentanții Blocului Național Sindical.

Principalele revendicări ale protestatarilor:

  • Stoparea politicilor guvernamentale ce alimentează inflația.
  • Creșterea salariului minim pe economie.
  • Negocieri colective reale și extinse.
  • Stoparea reformelor făcute prin tăieri de salarii și posturi în sectorul bugetar.
  • Reducerea fiscalității pe muncă și stabilirea combaterii evaziunii fiscale ca prioritate zero a Guvernului.
  • Un program amplu de investiții publice care să folosească eficient resursele financiare naționale și europene nerambursabile.

Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unor măsuri urgente, inechitățile sociale vor continua să se adâncească, iar numărul angajaților afectați de sărăcia lucie va crește

MaramuresOnline.ro

sursa foto: Facebook/Blocul Național Sindical

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut