Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” a fost gazda unei întâlniri pentru micii cititori ai Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” din Baia Mare. Această activitate s-a desfășurat în cadrul proiectului educativ „Cărțile… ferestre către lume”, proiect care are ca scop stimularea interesului pentru lectura individuală și colectivă, în vederea dezvoltării vocabularului și a dobândirii tehnicilor de muncă intelectuală.
”Scriitorul Marian Hotca a acceptat invitația de a petrece câteva ore alături de micii cititori, oferindu-le ocazia de a descoperi tainele scrisului și magia poveștilor și poeziilor. Evenimentul a fost așteptat cu nerăbdare, iar Sala de conferințe s-a umplut de râsete, curiozitate și emoție.
Scriitorul, cunoscut pentru cărțile sale de poezii pentru copii, a fost întâmpinat cu entuziasm de cei mici. După o scurtă prezentare, acesta le-a povestit cum a început să scrie, de unde își găsește inspirația și cât de importantă este imaginația în procesul de creație. Micii cititori au fost însoțiți de doamnele învățătoare: Giurgiu Adriana, Gligan Claudia, Centeri Florentina, Blavenstein Mariana, Nodiș Raveca, Săsăran Cosmina, Vele Anca, Iuga Maria.
Întâlnirea dintre copii și scriitor a fost mai mult decât un simplu eveniment- a fost o adevărată călătorie prin lumea poeziilor, poveștilor, a imaginației și creativității. Cu siguranță, această experiență va rămâne mult timp în sufletele micilor cititori, motivându-i să descopere și mai multe cărți, și, cine știe, poate chiar să scrie propriile lor povești”, precizează Biblioteca Județeană.