Meci de cinci puncte pe Arena Zimbrilor din Baia Mare

1 minute de citit
- Publicitate -

Liga Națională de Rugby programează mâine 2 septembrie meciurile etapei a patra din cea de-a doua fază a competiției.

Cu două victorii din tot atâtea meciuri jucate, campioana României, C.S.M.Știința Baia Mare coordonată de secundul Paul Rusu, va primi vizita formației Rugby Club Bârlad (grupare ce încă nu a cunoscut victoria). Duelul găzduit de Arena Zimbrilor începând cu ora 11.00 va fi oficiat la centru de Andrei Ballok din Cluj secondat la cele două tușe de Teodor Buzatu din Baia Mare și Călin Cojocnean tot din Cluj Napoca. Arbitrul numărul patru va fi prezent Cornelius Băgăceanu din Baia Mare în timp ce observator din partea Federației Române de Rugby Gheorghe Pleșcan din Iași. În celălalt meci al grupei A, Clubul Sportiv Știința Petroșani (perdanta etapei precedente) va primi replica formației moldave C.S.Politehnica Iași.

În grupa B sunt programate jocurile; C.S.A.Steaua București – C.S.M.Constanța și Clubul Sportiv Universitatea ELBI Cluj – C.S.M.Galați iar în grupa C; Sport Club Municipal Timișoara – Rugby Club Grivița UNEFS București și Clubul Sportiv Dinamo București – C.S.Năvodari.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut