Măsuri pentru protejarea populației și limitarea efectelor caniculei și secetei în județul Maramureș

3 minute de citit
- Publicitate -

Prefectul Rudolf Stauder, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, a declarat că, în ședința extraordinară a fost adoptată Hotărârea nr. 11/2026, prin care a fost aprobat Planul de măsuri pentru diminuarea potențialelor efecte negative generate de caniculă și secetă.

Planul stabilește acțiunile care vor fi implementate de instituțiile cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, sănătății publice, gospodăririi apelor, protecției mediului și administrației publice locale, în vederea protejării populației și limitării riscurilor asociate temperaturilor extreme și deficitului de apă.
Principalele obiective urmărite sunt prevenirea și gestionarea eficientă a situațiilor de urgență specifice sezonului cald; creșterea capacității de intervenție a autorităților; protejarea sănătății populației și consolidarea cooperării între instituțiile implicate.

În perioada caniculară, autoritățile vor asigura monitorizarea permanentă a fenomenelor meteorologice, transmiterea avertizărilor către unitățile administrativ-teritoriale și informarea populației privind măsurile de autoprotecție. Totodată, vor fi identificate și amenajate puncte de prim ajutor și puncte de distribuție a apei potabile în localitățile afectate de temperaturile ridicate.

O atenție deosebită va fi acordată persoanelor vulnerabile, persoane cu afecțiuni cronice, persoane cu dizabilități și copii prin monitorizarea situației acestora și asigurarea accesului la servicii medicale și de asistență socială.
În contextul riscului de secetă, autoritățile locale vor monitoriza permanent sursele de apă și vor lua măsuri pentru asigurarea alimentării cu apă potabilă și menajeră a populației.

În situațiile în care resursele de apă vor fi afectate semnificativ, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș va analiza și dispune măsuri suplimentare de sprijin pentru transportul și distribuția apei către comunitățile afectate. De asemenea, instituțiile competente vor intensifica acțiunile de prevenire și combatere a incendiilor de vegetație uscată, miriști, culturi agricole și fond forestier, prin controale tematice, campanii de informare și monitorizarea zonelor cu risc ridicat.

Cetățenii sunt atenționați că arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor, resturilor vegetale și a vegetației uscate, pe pajiști, terenuri agricole este interzisă fără respectarea prevederilor legale și poate atrage sancțiuni contravenționale.
În cazul emiterii avertizărilor meteorologice pentru temperaturi ridicate, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență vor activa măsurile specifice de protecție, inclusiv amenajarea spațiilor răcoroase pentru populație, asigurarea distribuției apei potabile și adaptarea programului unor servicii publice.

Totodată, autoritățile vor avea în vedere și gestionarea fenomenelor meteorologice severe care pot apărea în perioadele caniculare, precum furtuni, vijelii, grindină sau ploi torențiale, prin pregătirea forțelor și mijloacelor de intervenție și informarea permanentă a populației.

Toate structurile implicate în gestionarea situațiilor de urgență vor monitoriza permanent evoluția fenomenelor meteorologice și vor adopta măsurile necesare pentru protejarea vieții, sănătății și bunurilor cetățenilor, a mai adăugat prefectul Rudolf Stauder.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut