Masă caldă pentru peste 850 de elevi din Baia Mare

2 minute de citit
- Publicitate -

Primăria Baia Mare a demarat procedura de achiziție publică pentru implementarea Programului național „Masă sănătoasă”, în urma căruia vor beneficia peste 850 de elevi de la mai multe instituții de învățământ din municipiu.

”Am demarat procedura de achiziție publică pentru implementarea Programului național „Masă sănătoasă” în anul 2025, pentru trei unități de învățământ din Baia Mare. Este rezultatul unui efort susținut în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, pentru că atât eu cât și inspectorul general Mihai Pop ne-am dorit și ne dorim să îmbunătățim calitatea actului educațional în Baia Mare, inclusiv prin astfel de programe care să asigure cât mai multor elevi o masă sănătoasă la școală.

În total, 855 de elevi de la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu”, cu structura arondată „Petre Dulfu” și Liceul Tehnologic „Transilvania” vor beneficia zilnic de un meniu complet, care constă într-un fel principal și desert, pe toată perioada desfășurării cursurilor din anul 2025. Valoarea contractului se ridică la 1.416.261,76 lei fără TVA, sumă acoperită integral din bugetul de stat. Termenul limită de depunere a ofertelor este 4 aprilie și, imediat ce și această etapă va fi finalizată, vom începe livrarea. Continuăm să investim în educație, în parteneriate reale și în soluții concrete pentru cei mai mici dintre băimăreni!”, a spus primarul Doru Dăncuș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut