Marian Ilea şi Mircea Bochiş au lansat Societatea de socializare din Medio-Monte pe scena Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti

2 minute de citit
- Publicitate -

În perioada 11 – 17 septembrie 2023, în Bucureşti se desfăşoară a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie care reuneşte peste 170 de poeţi din 27 de ţări.

Maramureşul şi, în mod deosebit oraşul Baia Sprie, a avut şi de data aceasta, locul lui de cinste în cultura şi literatura română, şi a fost reprezentat de scriitorul Marian Ilea şi artistul plastic Mircea Bochiş. Astfel, sub viziunea regizorală a lui Gavriil Pinte, cei doi băiesprieni au fost actorii principali de pe scena Aulei Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, în 12 septembrie, când a avut loc lansarea-performance a cărții „Societatea de Socializare din Medio Monte”.

La eveniment au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Baia Sprie care își continuă astfel parcursul din perspectivă culturală, fiind un oraş mereu viu şi într-o perpetuă dezvoltare datorită aportului susținut al celor ce iubesc aceste locuri.

Programul celor şapte zile de festival continuă şi în zilele următoare şi include peste 50 de evenimente, pe teme şi formate diferite: de la întâlniri cu poeţi, traducători şi editori, lecturi publice, dezbateri, mese rotunde, colocvii, maratoane de poezie sau performance-uri, la spectacole de teatru, proiecţii de filme şi concerte, expoziţii şi evenimente dedicate profesioniştilor, unde scrisul este sărbătorit ca artă.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut