L-am cunoscut într-o zi de vară, călduroasă, de iulie, în Maramureș, comuna Dănești. Era cu soția lui, calm, zâmbitor, cu chef de vorbă (hahahaha) și cu o liniște pe care numai o somitate o poate transmite.
Era idolul meu, eroul și bărbatul care, atunci când încăleca pe cal, dărâma orice dușman, orice obstacol. Evident, mă visam haiduc, Făt Frumos și evident, Mărgelatu’. Am văzut filmele lui de atâtea ori încât știu multe replici pe de rost. Zâmbesc acum.
Eroul copilăriei mele împlinește 88 de ani. Am știut de atunci că e un titan. O forță a naturii într-un suflet de copil. Poartă în portmoneul de piele neagră, o poză ruptă în colțul stâng. Îngălbenită de vremuri, ținută mereu lângă suflet.
E poza mamei lui. O idolatrizează. Când, stingher, a scos cu atenţie poza din portmoneu, să o văd pe mămuca lui, lăcrima. Lăcrima și zâmbea. Îi tremura mâna și îmi povestea cum a ales mămuca să îi pună nume de floare.
Avea un telefon cu butoane, numerele persoanelor importante trecute într-un carnețel cu coperți scorțoase, aranjate în ordine alfabetică. Nu prea îi place tehnologia.
Într-o seară, la TL 7 ABC (era o televiziune de care cei născuți mai devreme sigur își amintesc), la o emisiune moderată de marele Adrian Păunescu, invitat eroul meu, Florin Piersic. Mamăăăă, ce emisiune. Povesteau, râdeau, bârfeau. Așa am aflat cât de drag le-a fost Eugen Barbu, cât de dragi i-au fost femeile celebre, etc. Doi titani. La un moment dat, târziu în noapte, Păunescu îl provoacă să recite ”Repetabila povară”. Se face liniște, îi dau lacrimile și începe:
”Cine are părinți…”. În momentul acela îi sună telefonul. Noaptea, târziu. Îl scoate, îl aruncă efectiv pe jos, se aude cum sare bateria… Continuă să recite. Plânge, termină poezia și tace. Tace și Păunescu. La un moment dat, zice:
-Mi-a sunat cumva telefonul?
-Și nu am răspuns?
-Ce prost am fost! Dacă m-a sunat mama din rai?
Revăd și acum întreaga scenă, lacrimile din ochii mei și ai lui, bucuria că l-am cunoscut și tandrețea cu care îmi spune „Pușțiule”.
Sunt un norocos. Am stat în preajma lui, am băut o palincă și am mâncat slănină prăjită cu o scrijea de pâine. Pot să spun că e una din întâlnirile care m-au marcat. Să fii un munte de om și să plângi când vorbești de mama… O bucurie pentru sufletul meu.
La mulți ani, Mărgelatule. La mulți ani, eroule!
Dan Cristian COARDĂ