Maramureșenii sunt așteptați să participe la realizarea expoziției virtuale ”De Drag și Dor”

1 minute de citit
- Publicitate -

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș îi invită pe maramureșei să participe la realizarea expoziției virtuale ”De Drag și Dor”.

”Dragi prieteni ai muzeului, ne apropiem cu pași repezi de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români. Chiar dacă în această perioadă ne pregătim să intrăm în procesul de reabilitare al Clădirii Pavilionare, în acest an, ne dorim să marcăm această zi deosebită printr-o expoziție virtuală.

Așadar, vă propunem să realizăm împreună expoziția De Drag și Dor, o expoziție virtuală de păretare cu mesaje de dragoste și vă îndemnăm să scoateți din lada de zestre cele mai deosebite păretare de pe vremea părinților și a bunicilor, să le fotografiați și să răspundeți provocării noastre.

Cu siguranță, mesajele cusute cu „fitău” vor aduce un zâmbet pe chipul tuturor celor care le vor vedea, dar și un sentiment de nostalgie”, se spune într-un anunț.

Fotografiile pot fi trimise până vineri, 23 februarie 2024, ora 12:00, prin mesaj pe:

pagina de FB Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

pagina de FB Muzeul Satului Baia Mare

email: muzeul_etnografie@yahoo.com

Alături de fotografie, numele dumneavoastră, vârsta și localitatea.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut