„Maramureș, plai cu flori”, o sărbătoare a tradiției prin ochii copiilor la Borșa

2 minute de citit
- Publicitate -

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 10 din Borșa a găzduit cu emoție și mândrie Expoziția-Concurs „Maramureș, plai cu flori”, un eveniment desfășurat în cadrul proiectului educativ județean „Între artă și meșteșug”, care a adus în prim-plan bogăția culturală a Maramureșului prin creațiile celor mai mici artiști, copiii.

Sub coordonarea profesorului Timiș Maria și cu sprijinul conducerii instituției, reprezentată de directorulComan Anca, evenimentul a reunit lucrări realizate cu migală și dragoste de preșcolari și cadrele didactice din mai multe unități de învățământ din zonă.

Expoziția a fost o veritabilă incursiune în lumea tradițiilor, portului popular, simbolurilor românești și meșteșugurilor strămoșești, toate transpuse în lucrări pline de culoare, imaginație și suflet.

„Prin acest concurs ne-am propus să aducem în lumină bogăția culturală a zonei Maramureșului, prin ochii și mâinile copiilor si cadrelor didactice. Lucrările expuse reflectă nu doar talentul artistic al copiilor, ci și legătura lor cu valorile autentice românești: portul popular, simbolurile tradiționale, meșteșugurile strămoșești”, arată coordonatorul proiectului, prof Timiş Maria..

Evenimentul a fost un prilej de bucurie pentru întreaga comunitate educațională din Borșa, care a demonstrat încă o dată că tradiția poate fi transmisă cu succes noilor generații nu doar prin cuvinte, ci și prin artă, joacă și implicare activă.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut