Municipiul Baia Mare și Clubul Sportiv Minaur Baia Mare organizează, în perioada 17-18 mai 2024, o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea a 50 de ani de la înființarea primului club de handbal din România.
Sportul a fost și este în continuare unul dintre domeniile importante în viața comunității noastre. Ne bucurăm de prestigiul pe care Baia Mare l-a dobândit prin intermediul echipelor care au dus renumele orașului pe cele mai înalte culmi ale succesului, suntem recunoscători și le mulțumim tuturor celor care au contribuit la performanțele obținute: sportivi, antrenori, colaboratori, sponsori și nu în ultimul rând suporterilor .
În acest context, manifestările vor avea loc conform programului pe care îl regăsiți mai jos.
Vineri -17.05.2024
Ora 13:00 – Inaugurarea magazinului de prezentare și a noului sediu al clubului
Locație: str. Vasile Alecsandri nr.81, scara B
Ora 15:00 – Lansare de carte „Amintiri de (Min)aur” autor Ramona Ioana Pop
Locație: Sala Sporturilor Lascăr Pană
Ora 16:00 – Expoziție a materialelor promoționale din istoria clubului Minaur
Locație: Sala Sporturilor Lascăr Pană
Sâmbătă – 18.05.2024
Ora 11:00 – Moment comemorativ-slujbă de pomenire la mormântul antrenorului Lascăr Pană
Locație: Cimitirul municipal nr.2 situat pe Bd. Unirii 36 A
Ora 13:00 – Vizionarea meciurilor din finalele cupelor EHF și IHF
Locație: Sala Sporturilor Lascăr Pană
Ora 13:30 – Meciuri demonstrative între legendele și sportivi actuali ai Clubului Minaur
Locație: Sala Sporturilor Lascăr Pană
Ora 14:30 – Decernarea titlurilor de cetățean de onoare
Ora 17:30 – Liga Florilor – CS Minaur Baia Mare – HC Zalău
Locație: Sala Sporturilor Lascăr Pană