Lumânări pentru morți, lacrimi și cerșetori pentru cei vii. Realitatea din cimitirele băimărene

2 minute de citit
- Publicitate -

Românii și-au plâns morții ieri, iar cimitirele din Baia Mare au fost, încă de la primele ore ale dimineții, pline de oameni veniți să aprindă o lumânare și să depună flori la mormintele celor dragi. Atmosfera a fost una apăsătoare, încărcată de emoție și reculegere. Lumânări aprinse, miros de crizanteme și multe lacrimi care vorbeau în locul cuvintelor nerostite.

În mijlocul aglomerației, angajații Serviciului Public Ambient Urban (SPAU) s-au făcut remarcați prin prezență și implicare. Au ajutat oamenii să transporte ghivece și coroane, au indicat locuri, au oferit sprijin acolo unde era nevoie. Un gest firesc, dar apreciat, mai ales într-o zi dedicată comemorării. Din păcate, imaginea de ansamblu a fost umbrită de alt fenomen, devenit deja obișnuit, dar tot mai deranjant. Numărul mare de cerșetori. Ei s-au răspândit prin toate zonele cimitirelor, abordând insistent vizitatorii. Mulți dintre cei veniți să se reculeagă au trăit un disconfort vizibil, fiind opriți la tot pasul și deranjați la morminte. Poliția Locală Baia Mare, deși prezentă, a părut depășită de situație.

Ziua Morților, un moment al liniștii și al amintirii, a fost astfel marcată de un contrast dureros. De o parte, lacrimi sincere, flori și lumini aprinse pentru sufletele celor plecați. De cealaltă parte,  cerșetorie și o politie locală locală vizibil depășită în fața unei probleme evidente.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut