Lucrările de reabilitare la Palatul Administrativ Baia Mare au ajuns la un stadiu de aproximativ 80%, marcând una dintre cele mai importante investiții publice din județul Maramureș.
Proiectul, în valoare de circa 146 de milioane de lei și finanțat din fonduri europene, urmărește transformarea clădirii într-un spațiu modern, sigur și eficient energetic, păstrând în același timp identitatea sa arhitecturală.
„În urmă cu aproape un an am început această investiție de aproape 146 de milioane de lei, finanțată cu sprijin european, pentru a reda maramureșenilor o clădire sigură, modernă și eficientă energetic.
Astăzi se lucrează la finisaje, instalații, ventilație, parcări și căi de acces, iar Palatul începe să prindă din nou viață. Cel mai important pentru noi este că păstrăm identitatea acestei clădiri emblematice și respectăm viziunea arhitectului Mircea Alifanti, pentru ca Palatul Administrativ să rămână un simbol al Maramureșului și pentru generațiile care vin”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
MaramuresOnline.ro















