Într-o zi de 25 iunie, în anul 1959, se năștea Lucian Bălan, un nume ce avea să devină sinonim cu o pagină de aur din istoria fotbalului românesc. A fost mijlocașul tăcut, dar esențial, al celei mai mari echipe de club pe care România a avut-o vreodată: Steaua București, în epoca sa de glorie europeană.
Lucică Bălan a debutat la 11 ani, la Autobuzul București. Se mută în Maramureș și joacă la Minerul Cavnic, între anii 1976 și 1978. A evoluat apoi șapte sezoane la FC Baia Mare, promovând în Divizia A. Apoi, ajunge în Ghencea în 1985, lăsând în urmă Baia Mare, unde deja își câștigase respectul în fotbalul intern. Într-un context în care Steaua era în plină ascensiune, Bălan s-a integrat perfect în mașinăria roș-albastră pusă la punct de Emeric Ienei și Anghel Iordănescu. Talentul său nu era unul strident, ci rafinat. Nu căuta spectacolul, dar oferea echilibru. Nu era omul momentelor spectaculoase, ci omul decisiv în construcția din umbră.
În doar câțiva ani, Bălan a adunat în palmares mai multe trofee decât visează unii în întreaga carieră: patru titluri de campion al României, trei Cupe ale României, dar mai presus de toate, acea noapte magică de la Sevilla, din 7 mai 1986, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, în fața Barcelonei, urmată de Supercupa Europei. Era apogeul unei generații de excepție, iar Lucian Bălan era acolo, printre învingători.
În 1989, a făcut pasul către fotbalul occidental, ajungând mai întâi în Belgia, la Beerschot, apoi în Spania, la Real Murcia. A revenit pentru scurt timp în Ghencea, încheindu-și cariera de jucător în 1991, după 102 meciuri în tricoul Stelei și 5 goluri.
Din păcate, viața lui Lucian Bălan a fost departe de a semăna cu triumful de pe teren. După retragere, a dus o luptă grea cu demonii interiori și cu un sistem care, adesea, își uită valorile. Am fost colegi la Radio Contact, acolo unde luni seara, de la ora 20.00, făceam emisiuni de sport.
S-a stins pe 12 noiembrie 2015, la doar 56 de ani, lăsând în urmă regrete și întrebări fără răspuns.
Astăzi, 25 iunie, când ar fi împlinit 66 de ani, nu-l comemorăm doar pe fostul mijlocaș al Stelei, ci și pe omul Lucian Bălan, cel care a trăit gloria și apoi, din păcate, marginalizarea. Povestea sa este o lecție despre cât de ușor uităm, dar și un îndemn de a nu lăsa memoria acestor campioni să se piardă.
Lucian Bălan n-a fost niciodată în lumina reflectoarelor, dar a fost un pilon al unei echipe care a scris istorie. Să nu-l uităm.
Dan Cristian COARDĂ