Ministrul Educației a fost întrebat la finalul şedinţei de joi a Executivului ce salarii vor primi cadrele didactice după adoptarea ordonanţei de urgenţă care prevede majorări salariale în educaţie.
„Dacă ne referim la bază, deci fără creşterile legate de dirigenţie, învăţământ special, un profesor cu studii superioare debutant are acum, fără niciun fel de alt spor, 2.376 pe net şi ar ajunge la 2.956 tot pe net. Un profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv cu experienţă între cinci şi zece ani, ar primi de la salariul actual fără niciun fel de spor, de la 2.713 va primi 3.365 net.
Asta înseamnă de la 4.678 la 5.802 pe brut, iar un profesor studii superioare, grad didactic 1, peste 25 de ani vechime, va trece de la 3.985, din nou fără niciun spor, fără nicio creştere, fără gradaţie la 4.707 net”, a explicat Ligia Deca.
„Să reţinem însă că în cele mai multe cazuri, sporurile se aplică. De exemplu, sporul de dirigenţie se aplică la 70% din personalul didactic şi venitul este mai mare, mulţi profesori au şi plata cu ora, deci vorbim dacă este să vorbim pe venituri deja este o altă conversaţie”, a mai spus ministrul Deca.
Ministrul a explicat și că autoritățile își doresc reluarea procesului educațional după aceste zile libere.