Liga III Fotbal Feminin: Un joc deschis oricărui rezultat

2 minute de citit
- Publicitate -

După foarte mult timp, stadionul Viorel Mateianu din Municipiul Baia Mare a găzduit un meci de liga a treia din eșalonul feminin.

În urma parteneriatului încheiat cu fosta campioană a României, C.F.R. Cluj, A.C.S. Venus Maramureș (club condus de surorile Larissa și Vanessa Boloș) a evoluat în cea de-a doua etapă pe propriul teren în compania formației clujene A.C.S. Academia de Fotbal Florești. Meciul din prima serie a eșalonului trei a fost unul extrem de disputat cu diverse răsturnări de situații.

În ciuda eșecului la limită consemnat la final, maramureșencele au dovedit în două situații (minutele 28 și 58) că pot reveni în joc egalând la unu și la doi, iar pe final jocul putea fi decis de oricare dintre cele două combatante.

Pentru formația maramureșeană urmează duminică, 1 octombrie 2023, o deplasare la ultima clasată C.S.M. Olimpia Satu Mare, formație de unde se pot aduce primele puncte stagionale.

F.C.C.F.R. 1907 Cluj – A.C.S. Academia de Fotbal Florești 2-3 (1-2), Liga III Fotbal Feminin Etapa 2 a avut loc Duminică, 24 septembrie 2023, pe Stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare.
Arbitrii: Narcis Bodocan (Cluj Napoca), Cătălin Man (Cluj Napoca), Ciprian Rad (Cluj Napoca)
Marcatoare: Larissa Boloș (28, 58) / Rebeca Stoina (17), Andrada Moruțan (39), Denisa Dudaș (56)
F.C.C.F.R. 1907 Cluj: 1.Vanessa Boloș – 7.Larissa Boloș-cpt, 20.Florica Suciu, 3.Lavinia Crișan, 21.Denisa Muntean (2.Ana Buda `81), 19.Lorena Dan (11.Adela Mateșan `71), 6.Adela Giurgiu, 8.Giulia Pop, 13.Alexia Florea, 10.Leea Știr, 9.Kinga Gyorgyi
Antrenor: Ștefan Butuza
A.C.S. Academia de Fotbal Florești: 1.Alexandra Bala – 7.Alexandra Petricaș-cpt, 3.Alexandra Ielciu (Tabita Fulop `81), 10.Maria Tomescu, 6.Andreea Hedeș, 11.Denisa Dudaș, 15.Rebeca Stoina, 2.Alina Dogmi (Florina Fertea `71), 20.Flavia Gherman, 9.Denisa Corpodean (Lorena Lingurar `64), 4.Andrada Moruțan
Antrenor: Laurențiu Borșan
Alin BOŢIOC

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut