Libertatea ori e absolută, ori nu e deloc

10 minute de citit
- Publicitate -

În urmă cu 3 ani, covidul  acapara lumea.

Arafat cumpăra zeci de izolete și camere gonflabile (care nu au fost folosite niciodată) și afirma cu emfază că „dacă toată lumea ar sta în casă două săptămâni, virusul ar dispărea”.

Am stat două luni. Au carantinat țara, au sechestrat asimptomaticii. Vă mai amintiți? Cei ce veneau în România erau ținuți în carantină, la hotel, două săptămâni din banii statului. Primeau măncare și cazare gratis. Plata intra în buzunarele prietenilor care aveau relații.

În vreme ce românii erau amendați dacă ieșeau din case fără adeverință, premierul Lucovid Orban ținea chefuri la care, împreună cu miniștrii, fumau, beau, se destrăbălau, toate astea  în sediul Guvernului României.

Pentru politicieni de la București, prevederile Constituției sunt optionale, drepturi și libertăți fundamentale au fost jucate în picioare, laolaltă cu interesele vulgului.

Spitale au ars și, laolaltă cu ele, au ars și pacienți. Alții au murit intoxicați cu oxigen industrial. Mulți au decedat așteptând să primească îngrijire medicală pentru bolile cronice pe care le aveau. Așteptau degeaba. Mureau pe holuri de spitale fără să poata avea minim tratament sau atenție din partea unui sistem medical depășit de situație.

Apoi înmormântările. Le mai ține cineva minte? Preoți obligați să încalce dogma creștină, familii oprite să se apropie de mormănt, totul învăluit intr-o spaimă teribilă. Covidul a încercat să omoare credința. În anumite locuri a reușit. La Constanța, un preot a mai facut un Paște. Pentru că în pandemie orice e posibil.

Pentru sistemul medical, nu mai conta nicio altă boală. Până și morții din accidentele auto erau trecuți la categoria „morți de covid” – ca să dovedească prin statistici că virusul vedetă e letal.

Sfidătoarele acțiuni ale guvernanților abuzurile polițiștilor și jandarmilor, malpraxisul „eroilor în halate”, tupeul politicienilor și nepăsarea societății civile – toate au dus la blocaje emoționale si materiale incomensurabile.

„Purtăm mască și ne protejăm”, insistau, în vreme ce, așa cum observăm azi, ei dădeau tunuri cu măști neconforme care te protejau doar de vreo amendă.

Apoi a apărut narativul „ne imunizăm sau murim”, „doar vaccinarea va opri pandalia”. M-am vaccinat. Cu 3 doze. Să fie complet. Să fiu coerent și prost până la sfărșit.

Discriminarea devenise lege, controlul complet era pretext absolut pentru totalitarism. Totul sub ochii unei gloate confuze, terorizată de mass-media, abrutizată de „apostolii pandaliei” și stigmatizată de cangrenatul sistem politic.

Până la urmă, toate acestea s-au dovedit inutile. Pandemia s-a oprit DOAR când s-au oprit abuzurile sistemului politic și a încetat teroarea mediatică. Sau atunci când Putin a atacat Ukraina.

Ca la un semn, virusul vedetă a devenit o altă formă de răceală cu care, iată, conviețuim azi liniștiți.

Fără carantină, fără izolare, fără obligativitatea purtării măștilor, fără magazine si restaurante închise la căderea serii, fără discriminare, certificate și teroare.

La ce au folosit toate masurile abuzive, aberante și discriminatorii?

Cui i-a folosit devalizarea bugetului de stat și subminarea economiei naționale prin împrumuturi la dobânzi uriașe, pentru achiziții absurde (peste 100 de milioane de doze de seruri bune de aruncat, echipamente care zac sigilate în depozite șamd.)?

În pandemie, mass-media a sucombat definitiv. Credibilitatea ei. Degeaba se zbat acum unii să mai salveze aparențele cu emisiuni despre documentele desecretizate depuse de Pfizer la FDA, despre efecte secundare, morți subite etc.

Anii aceștia au fost un test. Pe care umanitatea (sau majoritatea populațiilor) l-a picat.

A fost și un mesaj pentru politicienii de mucava. Un mesaj elocvent: Când e înspăimântată, majoritatea e dispusă să accepte orice aberație, orice formă de dictatură, dacă generezi scenariul/contextul oportun.

Sigur, lecția asta o aveam din trecut. Însă, iată, s-a dovedit că, din greșelile trecutului, nu am învățat nimic. Toate-s vechi…

Îmi amintesc că, în februarie 2020, însuși Arafat a declarat că noul virus e „precum o banală gripă” și că „nu e nevoie să ne speriem”. Apoi s-a răzgândit, transformându-se în „cioclu apocaliptic”.

Totul pentru ca azi, același virus, să fie tratat în felul următor:

O formă de pneumonie care se gestionează fără istericale și circ mediatic. Exact cum aceia care au abilitatea de a înțelege câte ceva despre viață și lume susțineau încă DE ATUNCI că ar fi firesc. Eu am mușcat momeala, am crezut în stat și în reguli. Am fost cuminte și ascultător. Ce am rezolvat?

Nimeni nu pare a se mai gândi acum la toate absurditățile și perversiunile produse de politicieni în ultimii ani.

Acum un an, pe vremea asta, nu erai servit dacă intrai în magazin fără mască, nu îți era permis accesul în săli de sport, de spectacole, în centre comerciale și restaurante dacă nu aveai la purtător codu’ QR. Ți se spunea că ești pericol și omori oameni, dom’le. Oamenii de la intrarea în supermarketuri care faceau controlul nu aveau nicio pregătire sanitară. Erau agenți de securitate folosiți abuziv de statul român. Au fost înjurați, dați în judecată fără să fie vinovați de ceva. Își făceau datoria, munceau să ducă o pâine amărâtă acasa. Familiile lor erau îngrijorate, banii erau puțini dar erau totuși bucuroși că aveau un loc de muncă.

Astăzi, și dacă ești testat pozitiv, te poți duce lejer să tușești peste farfuriile din cârciumi, să scuipi ceafa celui din fața ta la coadă la farmacie, n-o să te bage nimeni în seamă. In urmă cu un an, dacă strănutai pe stradă era echivalentul unei crime.  Ce s-a schimbat?

Învățământul din România în pandemie … Doamne, un dezastru. Profesori neobișnuiți să predea online, stat repetent, prins ca de obicei cu pantalonii în vine. Fără infrastructură, fără calculatoare, fără internet , fără viziune.

Din păcate, rezultatele le vom culege doar peste câțiva ani, atunci când copiii de ieri vor deveni adulții de măine. Vom trăi și vom vedea. Poate nu am dreptate. Îmi doresc să nu am.

Din perspectiva medicală/virusologică, NIMIC. Doar modul în care ne raportăm la situație.

Acum e acceptabil să mergi la lucru chiar și infectat. Atunci era „dosar penal pentru zadarnicirea combaterii bolilor”. Vomit.

Acești ani s-au transformat în argument irefutabil care arată cum stau lucrurile. Avem doar iluzia libertății – și pe aia doar cât ni se permite s-o avem.

Cât despre democrație, democrația e himeră. Când politicienii au ajuns să dispună ca medicii să fie obligați să devină parte dintr-un uriaș experiment pernicios, când oameni de știință ce, pe baza probelor, contraziceau narativul acceptat – „linia oficială” – erau tratați cum tratau dictatorii „dușmanul de clasă”, când în multe state până și copiii deveniseră „periculoși” dacă nu se lăsau înțepați cu un produs aflat în stadiul de experiment, toată planeta a putut observa cât de gol de „democrație” e regele.

„Democrația occidentala” – locul în care s-au interzis protestele, în care banii din conturile manifestanților „freedom convoy” au fost retrași de statul canadian, în care gaze lacrimogene, tunuri cu apă și câini de luptă au fost „instrumentele democratice” folosite de guverne împotriva celor care cereau un singur lucru: Dreptul de a alege liber.

Majoritatea a uitat de scenele cu francezi, olandezi sau australieni călcați în picioare de jandarmi, de concedierile în masă ale celor „neimunizați”, de mașinile de poliție care defilau pe străzile orașelor cu imnul în megafon – paradoxal: „Deșteaptă-te române”, o sfidare la adresa unui popor ignorant, prea ușor de înrobit – și de tancurile scoase în Piața Unirii.

Nu vă iluzionați. Dacă mâine s-ar dori să reînceapă teroarea, majoritatea ar reacționa EXACT la fel.

Am vedea cum oameni nevolnici și infatuați, ar fi dispuși să ucidă adevărul, dacă adevărul ar avea puterea de a le ucide credința că „slugărnicia e calea cea dreaptă”. Oameni ce ar fi dispuși să se lupte până la ultima lor picătură de sânge pentru a elibera spiritul liber, gândirea liberă, libertatea.

Am câștigat niște ani pierduți. Și o concluzie amară. Pe care cei capabili să înțeleagă nu au nevoie să o scriu eu, iar cei incapabili oricum nu ar înțelege-o.

Unii dintre noi știm însă că ororile nu trebuie uitate. „Cine nu învață din istorie, e condamnat să repete greșelile trecutului.”

 

Dan Cristian Coardă

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut